Profesorul de matematică Gheorghe Afloarei, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, a trecut înspre lumea veşniciei, vineri, 10 mai.

Născut în 1961 într-un sătuc din munții Neamțului, a fost un ilustru student, absolvind Facultatea de Matematică a Universității din Iași, în anul 1985,

A intrat în învățământ ca profesor titular, iar din 1998 preda la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava.

Dorința de a-și lărgi orizontul de cunoaștere și continua preocupare de formare a competențelor l-au determinat să urmeze un mare număr de cursuri de formare și perfecționare de-a lungul anilor.

În afară de activitatea la catedră, s-a remarcat ca un foarte bun mentor și îndrumător al practicii pedagogice pentru elevii de la clasele cu profil pedagogic ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.

A participat, de asemenea, la numeroase evenimente și manifestări științifice: simpozioane, conferințe, proiecte naționale și internaționale, concursuri și olimpiade.

 A organizat și coordonat pregătirea elevilor pentru examene naționale și a desfășurat numeroase activități de voluntariat.

Sensibil și empatic, prof. Gheorghe Afloarei nu a rămas indiferent la suferința umană și la problemele cu care se confruntau elevii săi, dar și fiecare dintre noi.

·       „Sensibil și nu prea uşor de descifrat”

Actualii elevi, absolvenți și colegi îi aduc un ultim omagiu.

Amintirile lor sunt adevărata măsură a valorii profesorului Gheorghe Afloarei.

Iată mărturisirea emoționantă a absolventei Georgiana Zbranca, șefă de promoție a colegiului, actualmente studentă la Facultatea de Medicină: ”O veste care mi-a îndurerat sufletul. Îmi e greu să exprim regretul pe care-l simt cu adevărat. De domnul profesor de matematică mă leagă numeroase amintiri frumoase, adunate de-a lungul celor patru ani de liceu.

Preferata mea rămâne cea de la începutul clasei a IX-a, când, după câteva săptămâni în care i-am demonstrat că sunt dornică să învăț matematica, a venit lângă banca mea și mi-a spus: <De astăzi, dacă te întâlnesc pe stradă, te salut eu!>.

A fost un dascăl dedicat și deosebit, un om calculat, cu un spirit jovial unic, dovedit prin zâmbetul său caracteristic. Îi datorez toată recunoștința mea și meritul de a obține rezultatul maxim la bacalaureat. Îl voi purta veșnic în amintirea mea!”

Florin Tofan, din prima lui generație de la Pedagogic: „Condoleanțe familiei si celor dragi! Drum lin spre + și - infinit. Târziu ajuns, abia în clasa a X-a, sub îndrumarea dumneavoastră am învățat că matematica e mai mult decât o știintă abstractă și ca orice noțiune care pare extraterestră e de fapt o luptă cu tine însuți, pe care numai tu ai puterea s-o depășești. Respect pentru tot ce ați făcut și pentru răbdarea de-a crede în șansa tuturor de a se autodepăși... Respect!”.

Colegă cu el, prof. Gabriela Cazac a mărturisit următoarele:

 „Și-a încheiat existenţa pământească profesorul Gheorghe Afloarei, prieten și coleg de excepţie, despre care nu pot relata acum decât la timpul trecut. Şi o fac cu nedorită dificultate din două motive: am fost colegi şi prieteni, într-o perioadă devenită deja amintire, am

realizat împreună lucruri frumoase și am crescut generații de elevi. (...) Mi-e greu să definesc felul lui de a fi şi de a privi lumea; poate şi pentru că existenţa sa a fost atât scurtă. Era extrem de sensibil și nu prea uşor de descifrat. De altfel, ancorat în viața școlii devii și mai sensibil. Fie-mi îngăduit să insist asupra acestui aspect, nu doar biografic, peste care nu se poate trece uşor, pentru că George aducea cu sine, din munții copilăriei sale, o demnitate cu care în permanenţă  s-a protejat de realitatea dominantă. Dar enigma acestui parcurs al său va fi doar de Bunul Dumnezeu știută.

George a ştiut să picure mereu umor și ironie în relațiile cu colegii. Ne amintim cu emoție cât ne amuzam și cât ne enervam la ironiile lui.

Aşa se face că pentru mine, de exemplu, nu mai era o surpriză ironia sa și intram într-un joc amuzant, care ne dădea tuturor celor din cancelarie doza de entuziasm și de energie pentru a merge la ore cu zâmbetul pe buze. 

 (...)

  Pierderea lui George  este povara pe care o vom duce de acum încolo, pe lângă ceilalți ai noștri, plecați la Domnul. Dumnezeu să te ierte, prieten bun!”