O tânără în vârstă de doar 19 ani, Bianca Curelușă, a murit la o lună după naștere, în urma unor complicații, iar Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava efectuează o anchetă internă pentru a afla ce s-a întâmplat. Managerul unității medicale, dr. Alexandru Calancea, a declarat că situația i-a fost sesizată de directorul medical, dr. Dimitrie Siriopol, și a alcătuit o comisie administrativă care va cerceta cele semnalate.
Potrivit managerului, tânăra a dus sarcina la termen, nașterea s-a efectuat prin cezariană, fără complicații. „A fost externată după câteva zile, în condiții bune pentru pacientă. A revenit după câteva zile în UPU, cu o tromboză venoasă profundă, s-a insistat ca doamna să fie internată și tratată, s-a pus diagnosticul de embolie pulmonară. Din informațiile pe care le-am primit, lucrurile au mers foarte bine și la internarea în secția Cardiologie. Din păcate, un eveniment care probabil a fost o altă manifestare a emboliei pulmonare a dus la acest deznodământ nefericit”, a arătat dr. Calancea.
În calitate de medic cardiolog, acesta a subliniat că embolia pulmonară „este o patologie cu evoluție de foarte multe ori nefavorabilă” și la acest moment există suspiciunea că la origine ar fi o boală cu transmitere genetică. Dr. Calancea a explicat că la orice intervenție chirurgicală există un factor de risc „mai mic sau mai mare” pentru aceste tromboze. „Lucrurile au fost foarte bine gestionate în secția de Obstetrică-Ginecologie, unde pacienta a primit tratament preventiv pentru embolie, s-au respectat ghidurile și protocoalele. Aștept să văd rezultatul comisiei și atunci voi putea da mai multe detalii”, a mai spus managerul spitalului.
Bianca și Bogdan Curelușă s-au căsătorit anul trecut, iar luna trecută s-a născut fiul lor, Matias.
După naștere, Bianca a suferit o serie de complicații, care s-au agravat.
În seara de marți spre miercuri, tânăra a murit la spitalul din Suceava, unde fusese internată de urgență.
Joi, medicii legiști urmau să efectueze necropsia. Aceasta a fost amânată cu o zi pentru că familia a solicitat să fie prezent și un medic legist expert independent, în afara celor de la Suceava.
Sesizată telefonic de Bogdan Curelușă, poliția a efectuat propriile cercetări și a deschis un dosar penal in rem.
Potrivit anchetatorilor, la data de 29 mai a.c., orele 11:50, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de Bogdan Curelușă că în ziua precedentă, cu 10 minute înainte de miezul nopții, soția sa a murit în spitalul din Suceava.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că Bianca a fost internată la Spitalul Județean Clinic de Urgență din Suceava în data de 29 aprilie a.c. și a născut prin cezariană un copil perfect sănătos. Pe tot parcursul sarcinii Bianca a fost în strictă supraveghere medicală. Tânăra mamă și fiul ei au fost externați în data de 3 mai, fără a se raporta probleme sau alte riscuri.
În dimineața zilei de 17 mai, pe când era acasă, în Dumbrăveni, Bianca a acuzat dureri în zona femurală stângă, care s-au accentuat, iar la data de 19 mai, aceasta s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Suceava. În urma stabilirii diagnosticului de tromboză venoasă, tânăra a rămas internată în unitatea spitalicească, unde în data de 24 mai a fost supusă unei intervenții care i-a ameliorat starea de sănătate și se pregătea pentru externare.
Patru zile mai târziu, pe 28 mai, soțul Biancăi, Bogdan, a fost contactat telefonic de către medicul de gardă, care i-a spus că soția lui a intrat în stop cardio-respirator și a fost transferată în secția ATI. La orele 23:55 medicul de gardă de la Terapie Intensivă a constatat decesul Biancăi.
În urma audierii lui Bogdan Curelușă de către polițiști a reieșit că acesta are dubii cu privire la cauzele care au condus la decesul soției, la administrarea sau neadministrarea de tratament post-operator, precum și asupra cauzelor amânării intervenției chirurgicale.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Deocamdată ancheta este in rem față de faptă, iar ancheta va continua dacă soțul va decide să depună o plângere penală.
”Plânge colegul nostru înjumătățit, plânge și pruncul său rămas prea devreme orfan… Plângem și noi, camarazii lui, împărtășindu-le durerea…
Chiar dacă nu-și va mai aminti de clipele când mama sa l-a ținut în brațe, Matias va avea un înger păzitor în Ceruri, care îi va veghea drumul în viață. Și lui, și tatălui său…
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace pe Bianca, iar pe tine, Bogdane, să te întărească!” au transmis colegii lui Bogdan Curelușă, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
Comentarii