În sala de spectacole a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava va avea loc duminică, 2 iunie 2024, începând cu ora 16:00, evenimentul „Sfântul Ioan cel Nou, bucuria copiilor”, ediția a II-a. Organizatorii acțiunii, care cuprinde activități cultural-catehetice și artistice, sunt Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, în parteneriat cu Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”.
„Ne dorim să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-o serie de activități cultural-catehetice și artistice, fiind prilej de bucurie și comuniune pentru copii, promovând în rândul tinerelor generații valorile creștine, astfel contribuind la conștientizarea ajutorului pe care Sfântul Ioan cel Nou, dimpreună cu toți sfinții, ni-l oferă mereu”, au transmis organizatorii.
Conform datelor furnizate de Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, evenimentul de duminică cuprinde: „Copilăria într-un cântec” – scurt moment artistic susținut de câteva dintre corurile parohiale ale Centrelor Ecclesia, precum și de câțiva soliști, interpretând cântări dedicate Zilei Copilului; „Sfinții, prietenii copiilor” – vernisaj de icoane, expoziție coordonată de Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”.
La finalul evenimentului, icoanele realizate de copii vor putea fi achiziționate, iar suma astfel adunată va fi oferită în dar familiei lui Filip George Alexandru, din Parohia Bosanci I, un băiețel a cărui copilărie a căpătat un alt curs în ziua de 5 octombrie a anului 2023, din cauza unui accident rutier (de mașină).
Invitați: Ansamblul folcloric „Veșnicia s-a născut la sat” al Centrului Ecclesia de la Capela Colegiului „Nicu Gane” Fălticeni, coordonat de prof. Maria Tanasă; Ansamblul folcloric „Dor” de la Moara, coordonat de Constantin Ieremie; Corul de copii Ecclesia al Parohiei „Sf. Parascheva” Pătrăuți, coordonat de prof. Aura Mihoc; Corala „Timotheos” a Centrului Ecclesia al Colegiului Tehnic Rădăuți, coordonat de prof. Elisabeta Marici; Corul de copii al Școlii „Sf. Ioan cel Nou”, coordonat de prof. Bianca-Gabriela Roman și Renata Rodenciuc; Corul de copii al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Calafindești, coordonat de Ana-Maria Apetroae; Corul de copii al Parohiei „Sf. Cosma și Damian” Dănila, coordonat de Denisa Anton; Corul de copii al Parohiei „Sf. Gheorghe” Verești, coordonat de Mirela Gavriliuc; Melisa Elena Marian – Delia Cazimir – Amalia Pădureanu – Parohia „Petru Rareș” Baia; Maxinese Nicoleta – Maxinese Bianca – Maxinese Claudia - Parohia Bosanci I; Sacaliuc Diana Iuliana - Parohia Stroiești I. „Vă așteptăm să ne bucurăm împreună, dar să fim și la rândul nostru parte din bucuria lui Alexandru, de a se întoarce la școală și de a parcurge mai ușor drumul anevoios spre vindecare”, transmit organizatorii evenimentului de duminică.
Comentarii