Un tir folosit la transportul de material lemnos a fost confiscat de polițiști, după ce aceștia au constatat că avizul de însoțire a mărfii expirase. Polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier Piscicol din IPJ Suceava au mers în cursul zilei de luni la o unitate de prelucrare a materialului lemnos din Rădăuți, unde au găsit un cap tractor și o semiremorcă în care se afla lemn rotund de molid și brad.

Șoferul, un bărbat de 61 de ani, a declarat că are aviz de însoțire pentru cantitatea de 41,19 mc de material lemnos. Numai că, în momentul în care a fost interogată aplicația informatică SUMAL 2.0. s-a constatat că avizul de însoțire era expirat, iar când și-a pierdut valabilitatea tirul era în mers, pe drumul european 85, în zona Pătrăuți, la o distanță de 25 de kilometri de punctul de descărcare.

Ca atare, tirul a fost condus la Ocolul Silvic Marginea, unde specialiștii au constatat că era o cantitate de 41,21 mc de material lemnos. Marfa a fost predată în custodie silvicultorilor, iar tirul a fost indisponibilizat și dus în locația de la Stroiești a IPJ Suceava.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ,,transport cu orice mijloace de transport în volum de peste 10 mc a materialului lemnos, fără documente specifice de transport”.