Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” marchează un an de la succesul istoric din cadrul World Choir Games Coreea de Sud, precum și cei 121 de ani de la înființare, printr-un concert aniversar extraordinar ce va avea loc pe 16 iulie 2024, începând cu ora 19:30, în Parcul Central al Municipiului Suceava. Accesul este liber.

Organizatorii vor fi amplasa 200 de scaune pentru a crea un cadru festiv de care se va putea bucura un număr cât mai mare de spectatori. Dirijorul coralei sucevene va fi Alexandru Semeniuc. Alături de coriștii suceveni vor evolua mai mulți invitați surpriză. Managerul Coralei „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” este Ionuț – Vichentie Ilisoi. Partener al evenimentului este Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Din program, lucrări de C. Arvinte, L. Nireșteanu, D.M. Goia, Gh. Bazavan, Al. Pașcanu, Gh. Danga, V. Timiș, Gh. Șoima, M. Constantin, C. Baciu, T. Jarda.