Deputaţii îşi vor modifica, în sesiunea din toamnă, regulamentul propriu de funcţionare, comisia de specialitate propunând, în acest sens, ca numele parlamentarilor care absentează nemotivat de la lucrări să fie publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor.
  Potrivit raportului comisiei de regulament, deputaţii care cumulează mai mult de cinci absenţe nemotivate la şedinţele Camerei Deputaţilor şi mai multe de trei absenţe nemotivate la şedinţele comisiilor, în cursul unei sesiuni, vor trebui să-şi justifice în scris absenţele, în caz contrar îşi vor pierde, în termen de şapte zile, drepturile la indemnizaţie, la diurnă şi celelalte drepturi băneşti, corespunzător absenţelor nemotivate.

Deputaţii vor putea obţine concedii plătite de cel mult opt zile în cursul unei sesiuni parlamentare.

Absenţele se consideră motivate în cazul în care deputatul respectiv este membru al Guvernului, a primit din partea Camerei Deputaţilor o însărcinare care are legătură cu exercitarea mandatului, este în concediu medical sau are aprobare din partea liderului de grup pentru absenţe.

Comisia de regulament a introdus noi articole care precizează că deputaţii îşi desfãşoară activitatea atât prin participarea la lucrările Camerei, cât şi la activităţi aflate în afara acesteia, cum ar fi în circumscripţiile electorale.

Alte prevederi modificate ale regulamentului Camerei Deputaţilor se referă la imunitatea parlamentară a deputaţilor. Astfel, Camera Deputaţilor va hotărî asupra cererii ministrului justiţiei privind reţinerea, arestarea sau percheziţia unui deputat, prin vot secret al majorităţii membrilor săi. Cererea ministrului justiţiei va fi analizată de comisia juridică, iar aceasta va întocmi în termen de trei zile un raport. Acest raport va fi dezbătut în plen în termen de cinci zile. În prezent, regulamentul Camerei prevede un termen de 20 de zile de la sesizare în care plenul să se pronunţe, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Un articol introdus nou în regulamentul Camerei este cel potrivit căruia deputaţii vor fi obligaţi să depună şi să reactualizeze declaraţiile lor de avere şi de interese, să declare cadourile primite în timpul mandatului şi să declare călătoriile ale căror costuri nu sunt suportate de ei înşişi, de Parlament sau de către o altă autoritate a statului român.

Comisia de regulament a mai introdus şi prevederea ca deputaţii care au candidat pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale să poată constitui grupuri parlamentare proprii ale partidelor politice din care fac parte, dar un grup parlamentar poate fi format din minim 10 deputaţi.

Deputaţii vor fi obligaţi, potrivit noilor prevederi ale regulamentului, să respecte un cod de conduită care stabileşte că deputaţii nu trebuie să se plaseze, sub nicio formã, într-o situaţie de dependenţă în raport cu persoane sau organizaţii care ar putea să-i abată de la îndeplinirea atribuţiilor. Deputaţii trebuie să ia orice decizie utilă pentru a permite cetăţenilor români să evalueze modul în care îşi îndeplinesc mandatul, trebuie să acţioneze în modul cel mai transparent posibil, au datoria să declare orice interes personal care ar interacţiona cu acţiunile lor publice.

De asemenea, deputaţii trebuie să se supună regulilor de conduită civilizată sau de curtoazie, abţinându-se de la adoptarea unor atitudini sau la utilizarea unor expresi de natură injurioasă, ofesatoare sau jignitoare.

Conform codului de conduită parlamentarã, deputaţii vot trebui să declare Biroului Permanent călătoriile pe care le întreprind în străinãtate şi ale căror costuri sunt suportate, în totalitate sau parţial, de o terţă pesoană.

Comisia juridică va întocmi, în fiecare an, o listă detaliată a situaţiilor, acţiunilor sau comportamentelor deputaţiilor contrare principiilor enunţate în codul de conduită. Acest document va fi prezentat Biroului Permanent.

Raportul comisiei de regulament nu cuprinde, între modificări, şi referiri privind deputaţii care au locuinţă în Bucureşti şi solicită şi indemnizaţie de cazare, aşa cum a stabilit conducerea Camerei după un scandal mediatic de la sfârşitul anului trecut. Atunci s-a publicat în presă o listă a deputaţilor care, deşi aveau locuinţă în Bucureşti, încasau lunar şi câte 25 de milioane de lei vechi pentru chirie.

Raportul comisiei de regulament va fi supus dezbaterii plenului Camerei în sesiunea de toamnă.