Salariile aflate în plată în noiembrie 2009 sunt menţinute în 2010, dar nu la nivelul din ultima lună a anului trecut, în care au fost incluse sporuri ilegale, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, precizând că discuţiile pe această temă vor continua şi sâmbătă, la ora 12.00, cu liderii sindicali.

Liderii confederaţiilor sindicale CNSRL-Frăţia şi CSDR s-au retras de la discuţiile de vineri cu premierul Emil Boc, nemulţumiţi de atitudinea acestuia, care "a bătut cu pumnul în masă" şi le-a spus "dacă nu vă convine, vedeţi-vă de drum", atunci când sindicaliştii au reclamat reprezentarea altor colegi la discuţii.

Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că peste 10.000 de sindicalişti afiliaţi la confederaţie vor participa la un miting şi un marş organizate în Capitală, de 1 mai, urmând ca, timp de nouă zile, acţiunile să continue cu pichetări ale sediilor prefecturilor din ţară şi al Guvernului, planul de acţiuni fiind decis în urmă cu o zi de federaţiile membre.

"Acest plan de acţiuni nu are legătură cu reacţia premierului de azi. Noi am venit azi pentru a discuta cu Emil Boc şi a-i spune ce avem de gând să facem. Credeam că o să găsim soluţii împreună la protestele noastre, dar se pare că premierul nu doreşte acest lucru", a spus liderul CNSRL-Frăţia.

Sindicaliştii cer un salariu minim pe economie de 705 lei, modificarea legii pensiilor şi a legii salarizării unice, un Pact concret de ocupare, stoparea disponibilizărilor, modificarea OUG 1/2010 privind reîncadrare în funcţii a unor bugetari şi stabilirea salariilor acestora, deblocarea fondurilor europene, precum şi un plan coerent pentru ieşirea din criză.

Premierul Emil Boc şi liderii confederaţiilor sindicale s-au întâlnit, vineri, la Ministerul Muncii, pentru a discuta despre majorarea salariului minim, legea salarizării şi legea pensiilor.