România a poluat anul trecut cu 38% mai puţin decât avea dreptul în baza Protocolului de la Kyoto, astfel că deţinătorii de certificate, entităţi de stat sau private, ar putea tranzacţiona titlurile a căror valoare însumează aproximativ 380 milioane euro la cotaţiile actuale de pe bursele externe.
Poluatorii au rămas cu 29 de milioane de certificate verzi, al căror preţ unitar pe bursele externe specializate este de circa13 euro.
Secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor Mircea Cotoşman a declarat că România a transmis, în martie, ultimul inventar naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, având ca an de referinţă 2009. Documentul indică un nivel al emisiilor cu circa 38% mai scăzut decât valoarea-ţintă medie prevăzută de Protocolul de la Kyoto pentru perioada 2008-2012.
"Scăderea a fost determinată, în principal, de reducerea producţiei industriale şi restructurarea economică", a spus secretarul de stat.
Protocolul de la Kyoto obligă statele ca în fiecare an, din 2008 şi până în 2012, să reducă emisiile poluante cu 8% faţă de nivelul din 1989. Prin Protocolul de la Kyoto, România are alocată pentru fiecare dintre aceşti ani o cotă anuală de poluare de 75,9 milioane de tone de dioxid de carbon.
Întrucât în 2009 instalaţiile industriale româneşti au eliberat în atmosferă doar puţin peste 47 de milioane tone, surplusul de drept de a polua ar putea fi vândut.
Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon într-un an, astfel că deţinătorii de certificate ar putea valorifica un număr de aproximativ 29 de milioane de astfel de titluri.
Preţul mediu al unui astfel de certificat pe cele mai importante trei burse europene unde ele se tranzacţionează este de aproape 13 euro, astfel că posesorii ar obţine pentru toate acestea un preţ în jurul a 380 de milioane de euro.
După numărul de certificate alocate pentru perioada 2008 -2012 cei mai mari poluatori din România sunt ArcelorMittal Steel Galaţi - aproximativ 71 de milioane de certificate, Complexul Energetic Turceni - 34 de milioane, Complexul Energetic Rovinari - 28 de milioane, Electrocentrale Deva - 20 de milioane, Complexul Energetic Craiova - Işalniţa - 17 milioane, RAAN Sucursala Romag Termo - 14 milioane, Lafarge Medgidia - 12,3 milioane, Arpechim Piteşti - 9,6 milioane, potrivit datelor bursei din Sibiu, unde certificatele se tranzacţionează la preţuri apropiate de cotaţiile externe.
La nivel european, cele mai mari burse pentru tranzacţionarea acestor certificate sunt Bluenext, European Climate Exchange şi Intercontinental Exchange.
Comentarii