România va avea un sistem de inventariere, măsurare şi monitorizare a calităţii serviciilor publice, realizat cu fonduri UE, care va fi dezvoltat printr-un proiect implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice, informează Mediafax.

România va avea un sistem de inventariere, măsurare şi monitorizare a calităţii serviciilor publice, realizat cu fonduri europene. Sistemul va fi dezvoltat printr-un proiect Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice (SNSPA) şi cu sprijinul întregii administraţii centrale şi locale.

"Scopul realizării unui astfel de sistem este de a avea, la nivelul întregii ţări, un nivel minim unitar de calitate a serviciilor publice. În acest fel, orice cetăţean al României va avea asigurate servicii publice de calitate similară, indiferent de locul în care se află", anunţă MDRAP.

 

Proiectul a fost prezentat unui număr de 130 de participanţi din administraţia publică centrală, locală şi din mediul academic, în cadrul unei conferinţe de lansare.