Procesiunea "Calea Sfinţilor" care urma să aibă loc marţi, 24 octombrie 2017, începând cu ora 12.30, se amână pentru ziua de joi, 26 octombrie 2017, la ora 17.00, din cauza vremii nefavorabile, anunţă Patriarhia Română, conform Mediafax.

"Din pricina vremii nefavorabile, Procesiunea "Calea Sfinţilor" care urma să aibă loc azi, 24 octombrie 2017, începând cu ora 12.30, se amână pentru ziua de joi, 26 octombrie 2017, la ora 17.00. Astăzi, la ora 12.30, sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie vor fi scoase de către slujitorii Catedralei Patriarhale într-o procesiune restrânsă, pentru a fi depuse la noul baldachin de pe Colina Patriarhiei", se arată într-o informare a Patriarhiei Române, remisă marţi MEDIAFAX.

 

Capitala se află, marţi, sub avertizare cod galben de vânt puternic şi ploi, până la ora 14.00.