Reprezentantul unei societăți comerciale din Prahova, care livrează dezinfectanți spitalelor, declară că ministrul Sănătății „are probabil alte interese”, iar produsele sunt testate la laboratoare acreditate în Uniunea Europeană.
Reprezentantul unei societăți comerciale din Prahova vizată de perchezițiile la firme care ar fi vândut spitalelor dezinfectanți care nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor a declarat, marți, că toate testările sunt făcute la laboratoare acreditate din Uniunea Europeană, iar la cele din Germania au ieșit conforme.
„Noi nu suntem decât o firmă credibilă. Atâta timp cât sunt o firmă corectă în județul ăsta și plătesc impozite, iar toate, absolut toate testările sunt făcute la laboratoare acreditate din Uniunea Europeană, nu avem ce să comentăm (…). Probabil că doamna ministru ( ministrul Sănătății - n.r.) are alte interese. Cred! (...) Am toate avizele, tot ce trebuie, ceea ce se întâmplă în România este un haos”, a spus reprezentantul firmei respective.
Acesta a adăugat că a avut „controale peste controale” și după scandalul HexiPharma.
„Și mă vedeți că tot aici sunt, și eu și soțul meu. Nu-mi asociați firma cu HexiPharma. (…) Am dat testare cu sigiliu de la Sanepid pe ele și au ieșit la laboratoare din Germania, au ieșit conforme, numai că laboratorul de la Iași din România nu este conform.(…) Sunt atât de supărată încât cred că voi da statul român în judecată”, a spus sursa citată.
Poliția Română a anunțat, marți, că polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fac cinci percheziţii domiciliare, în București și județele Ilfov și Prahova, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale ce produc, importă și comercializează produse biocide, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor și comercializarea de produse alterate.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate și vândute către diverse spitale produse biocide utilizate la dezinfecția suprafețelor, care însă nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că perchezițiile polițiștilor vizează firma SC Al Carina SRL, care este a doua cea mai mare firmă în acest domeniu și care ar fi livrat spitalelor dezinfectanți mult diluați.
O altă percheziție este la omul de afaceri Dan Cruceanu, acționarul firmei.
Dezinfectanţii pentru spitale care nu îndeplineau standardele corespunzătoare privind distrugerea microbilor au fost utilizaţi în peste 30 de spitale din ţară, a anunțat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Menționez că aceste biocide se folosesc pentru dezinfecția suprafețelor și pentru dezinfecția instrumentarului, instrumentarul care merge ulterior la sterilizare. Pot să vă spun că sunt în peste 30 de spitale din toată țara, dar repet, în momentul în care s-a constatat această neconformitate, s-a reverificat și apoi s-a dispus retragerea acestor produse. Analizele au fost făcute din proprie inițiativă, noi efectuăm controale tematice, noi am spus că ne interesează siguranța pacienților, se pare că nu am fost luați în serios de către anumiți producători și distribuitori", a declarat Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe de presă la Ministerul Sănătății.
Comentarii