Curg sesizările false la 112, după cazul de la Caracal. O femeie a sunat, luni dimineața, pentru a reclama că a fost agresată și i-au fost răpiți copiii, din Dâmbovița, în realitate aceștia fiind luați de tatăl lor, concubinul mamei, care i-a dus acasă, în Câmpina. Între timp, cei doi s-au împăcat.

O femeie a reclamat la 112, luni dimineața, la ora 03.59, că a fost agresată și i-au fost răpiți copiii în timp ce se aflau la rude în Dâmbovița, apelul fiind, de fapt, o alarmă falsă.

Polițiștii au stabilit că cei mici au fost luați de tatăl lor, concubinul femeii, și duși acasă, în Câmpina, după o ceartă cu femeia.

Din verificări s-a stabilit că „tânăra și concubinul său, împreună cu cei trei copii, s-au deplasat la părinții săi, domiciliați pe raza localității Potlogi, unde au participat la un eveniment. Ulterior, în urma unui conflict cu concubinul său, acesta ar fi agresat-o și ar fi plecat cu minorii la domiciliul lui din Câmpina”.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență în familie, lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal. De asemenea, pe numele bărbatului de 34 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Totodată, polițiștii din Dâmbovița au solicitat Poliției Câmpina și Direcției pentru Protecția Copilului verificări la domiciliul celor doi concubini, pentru a stabili situația copiilor.

La ora transmiterii acestei știri, bărbatul se află la audieri la sediul Poliției Titu, unde a ajuns și concubina care l-a reclamant, însoțită de copii.

Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că cei doi concubini s-au împăcat.