Peste un sfert dintre angajații din România recunosc că remunerațiile sunt insuficiente şi sunt nevoiţi să ceară împrumuturi familiei şi prietenilor până la primirea următorului salariu, potrivit unui sondaj efectuat de Best Jobs. 32% din respondenţi afirmă că situaţia lor financiară s-a înrăutăţit.

Jumătate dintre respondenți a declarat câștiguri de mai puțin de 2.500 de lei pe lună net, aproape un sfert au un salariu de până la 3.500 de lei pe lună net, iar restul depășesc acest nivel.

Aproape 37% dintre respondenți spun că au aceeași situație financiară ca anul trecut, în timp ce 32% dintre respondenți susțin că situația lor financiară s-a înrăutățit în decursul ultimelor 12 luni, iar 10% afirmă chiar că a avut un declin major. Doar 20,7% au văzut o îmbunătățire a situației financiare în ultimul an.

Trei din zece respondenți spun că peste 45% din salariul lunar se duce, în mod obișnuit, pe datorii. Alți 25% susțin că dau între 25% și 45% din salariu pentru a acoperi toate datoriile acumulate, iar o treime dintre respondenți plătesc cel mult un sfert din salariu în acest sens. Și cu toate că doar 12% spun că nu au datorii de achitat, nu toți reușesc să mai pună bani deoparte de la o lună la alta, în timp ce aceia care reușesc spun că sumele economisite lunar sunt foarte mici.

Aproape jumătate dintre respondenți nu pun niciun leu deoparte, o treime economisește sub 10% din ceea ce câștigă lunar și numai 11% dintre respondenți spun că reușesc să economisească ceva mai mult, de până la un sfert din salariu.

Pentru a se încadra în banii pe care îi câștigă lunar, românii taie cel mai mult din bugetul de călătorii (64% dintre respondenți), de haine (57,6% dintre respondenți), din cel de relaxare la teatru, film, concerte etc. (47,8% dintre respondenți).

De asemenea, aproape jumătate (47% dintre respondenți) reduc mesele luate în oraș. Totodată, mai sunt reduse cheltuielile pentru: sport (17,2%), alimente (13,5%), sănătate (12,7%), transport (8,9%), educaţie, cărți, studii etc. (7,20%), utilități (gaze, curent, apă, căldură) - 4,61%.

În ciuda îngrijorărilor sau problemelor financiare, românii nu pot sau nu vor să renunțe la anumite categorii de cheltuieli, precum: abonamentul de telefonie (66% dintre respondenți), abonamentul la internet (58,2%), abonamentul la cablu (41,8%), mașina personală (23,1%), țigări (15,8%), călătorii (15%), sport (11,2%), haine (10,9%), relaxare (8,07%).