Preţul la BRM, pentru T1 2020, este de 25 de euro pe MWh, iar pentru bursele din Olanda şi Viena, cotaţiile sunt de aproximativ a 20 de euro pe MWh, de unde rezultă că gazele româneşti vor continua să fie mai scumpe şi în această iarnă cu circa 5 euro pe MWh, a declarat Aura Săbăduș, expert ICIS.

"Începând cu luna mai, preţul gazelor pe piaţa din România a fost mai mare decât cel de pe pieţele internaţionale cu 9 euro pe MWh, în medie. Până şi preţul reglementat, cel care se doreşte a fi mic, populist, a fost mai mare decât cel de pe bursele europene", a afirmat aceasta.

Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, spune că OUG 114 a dus la dispariţia unor cantităţi importante de gaze de pe piața liberă, ele înreptându-se spre cea captivă.

"Preţurile gazelor au crescut, de aici şi nevoia de importuri masive, acestea fiind competititve faţă de cele ale pieţei interne. Preţurile de pe piaţa gazelor naturale au o tendinţă de aşezare, mai ales din perspectiva exploatării unor rezerve din Marea Neagră. Până atunci, vom înregistra pusee de creştere, în funcţie de consum, care nu vor avea explicaţie", a conchis acesta.