PMP cere declanșarea unei anchete la nivelul Comisiei de educație și la nivelul ministerului Educației, pentru diplomele false girate de Academia Națională de Informații. Totodată, PMP cere anchetă și la Academia de Poliție, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Mihail Neamțu.

„PMP atrage atenția că proverbul românesc nu a greșit niciodată când a spus că „peștele de la cap se împute”. De aceea cerem în calitate de partid parlamentar declanșarea unei anchete la nivelul Comsiei parlamentare pentru educație și la nivelul ministerului Educației, cerem declanșarea unei anchete exhaustive cu privire la falsurile academice girate de Academia Națională de Informații, unde mai mult de jumătate din teze s-au dovedit plagiate și vrem să existe o anchetă și la Academia de Poliție. Dezordinea publică, starea de corupție insitutțională are ca rădăcină corupția academică în sânul instituției care pregătește viitorii ofițeri”, a declarat Mihail Neamțu, în cadrul unei conferințe de presă.

Purtătorul de cuvânt al PMP vorbește despre candidatul independent la alegerile prezidențiale, Alexandru Cumpănașu, care și-ar fi falsificat diploma de licență.

„Un om care nu a terminat facultatea, care nu are nici măcat diploma de licență, Alexandru Cumpănașu, și-a permis să vină să spună că lui i se cuvine această funcție, cea mai înaltă funcție în stat. Un om care, deși foarte mic, a ajuns vedetă a marilor ecrane, care a fost asociat unei instituții publice, SNSPA, în calitate de expert, deși nu și-a terminat facultatea. El primește bani de la Compania Națională pentru Controlul Cazanelor”, a adăugat Neamțu.

El a afirmat că asociația lui Alexandru Cumpănașu a primit în 2018 aproape un milion de lei, din care a scris trei broșuri, acestea fiind plagiate de pe wikipedia și site-ul Jandarmeriei.

„Domnul Cumănașu s-a ocupat și de problematica românismului și recent a primit peste 800.000 lei din banii dumbeavoastră. Aceste sume s-au dus în contul asociației pe care domnia sa și soția o administrează. O asociație care primit anul trecut, sub semnătura unui ministru PSD, domnul Ivașcu, peste un milion de lei. În baza acestei investiții domnul Cumpănașu a livrat comunității din România trei broșuri, în total 50 de pagini, o parte din ele plagiate de pe wikipedia și de pe site-ul Jandarmeriei Române. E un personaj misterior protejat în ultima vremede mai marii vremii.
Această finanțare de un milion de lei nerambursabilă s-au dus pe tipărituri, restul pe creație intelectuală. Când colo creația a avut ca origine wikipedia”, a conchis Neamțu.

SNSPA precizează că Alexandru Cumpănașu nu a fost cadru didactic în instituție, iar veniturile de peste 60.000 lei din declarația sa de avere provin de la activitatea în calitate de expert într-un proiect SIPOCA al Ministerului Dezvoltării, implementat în parteneriat cu SNSPA.