Am scris aceste rânduri, cu multă emoție și bucurie, pentru o doamnă aflată la final de carieră, îndrăgită de colegi și admirată de către toți cei cu care a interacționat de-a lungul timpului. 

O persoană pe care nu te poți supăra, iar dacă - totuși - se întâmplă asta, nu trece ziua fără să ai senzația că, de fapt, tu ai fost cel care a greșit.

Este omul al cărui zâmbet blând încearcă, întotdeauna, să ascundă oboseala și durerile numai de el știute; 

Omul dăruit de divinitate cu puteri nebănuite, care îl fac - de fiecare dată - să revină și să continue călătoria pe drumul care i-a fost hărăzit; 

Omul săritor și bun la suflet, gata să ofere oricui o mână de ajutor sau să mângâie cu o vorbă bună pe cei aflați în necaz; 

Omul care și-a făcut datoria așa cum a știut mai bine, muncind zi și noapte pentru a reuși; 

Omul prieten, căruia îi puteai împărtăși problemele ce te măcinau având convingerea că vor trece mai ușor și că nimic rău nu te poate atinge; 

Omul credincios, mereu cu numele lui Dumnezeu pe buze, rugător pentru binele său și al familiei, dar și pentru pacea întregii lumi.

Un OM mare într-un trup mărunțel de femeie cu chip de sfântă, care îmi amintește de iubita mea mamă prin bunătate, delicatețe și putere de sacrificiu.

Fiică, soție, noră, mamă, bunică, prietenă, colegă, s-a remarcat prin seriozitate, simplitate și bun-simț desăvârșit, fiind un exemplu pentru toți cei din jur. 

Am avut onoarea să-i fiu șef, ani buni, la Primăria comunei Mănăstirea Humorului și pot spune, fără teama de a greși, că astfel de persoane întâlnești nu greu, ci foarte greu de-a lungul unei vieți și tocmai de aceea am încercat să-i aduc un omagiu prin publicarea acestui articol în care am așternut, cu sinceritate, cuvinte cadou izvorâte din suflet, pentru suflet. 

ELENA RUSU a ieșit la pensie și sper să se bucure ani mulți de proverbiala dumneaei tinerețe fără bătrânețe.

Îi doresc sănătate, cât mai multe bucurii alături de minunata familie, de toți cei dragi și o rog să zâmbească, atât amintirilor, cât și - mai ales - anilor ce urmează, dăruind semenilor din preaplinul sufletului său. 

Te cuprind în gânduri, OM drag! 

 

SONET ALBASTRU

 

Am strâns atâta toamnă-n amintiri,

Cu frunze ruginii căzând din cer,

Încât mă simt precum un temnicer

Sortit să-nchidă, -n suflet, amăgiri.

 

Știu bine că prin viață-s pasager

Și-ncerc să las uitării rătăciri,

Dureri ce-au provocat nefericiri,

Pentru-a rămâne-același mesager

 

Al binelui, în pace și lumină,

Cu fruntea sus, privirea tot senină,

Atât cât va dura călătoria,

 

Cântând despre natură și iubire,

Visând să pot intra în nemurire

Înveșnicind, în versuri, bucuria. 

(Constantin MOLDOVAN) 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!