Biblioteca Universității ,,Ștefan ce Mare” din Suceava organizează o lansare de carte semnată de o importantă personalitate din domeniul microbiologiei farmaceutice și al farmacologiei. Volumul intitulat ,,Jurnal de întâlniri excepționale”, apărut la Editura ”Junimea” și semnat de prof.univ.dr. Vania Atudorei, va fi lansat luni, 11 octombrie, începând cu ora 11.00, în cadrul Bibliotecii Universitare sucevene.

Stabilit în Canada, prof.univ.dr. Vania Atudorei este microbiolog federal al RMCCM (Registered Microbiologist of Canadian College of Microbiologists) și supervizor al Departamentului Farmaceutic al Eurofins, Montreal, cu dublu doctorat în microbiologie (Elveția și Canada) și cu o experiență de peste 40 de ani.

Născut la Botoșani, consacratul academician spune: ,, Botoșanii mi-au dat cultura și aripile care mi-au permis mai apoi să zbor în America de Nord, Africa, America Centrală, America de Sud și multe țări ale Europei.” Experienţa profesională a renumitului profesor cercetător este una impresionantă, îndeplinind de-a lungul carierei sale numeroase înalte responsabilități în domeniul cercetării științifice.

În plan diplomatic el are contribuții personale la dezvoltarea relațiilor dintre România și Canada.  În același timp el a susținut comunitatea academică prin schimburi de studenți, înfrățiri de orașe și instituții de învățământ, de artiști, burse pentru studenții români. Întrebat despre opinia sa referitoare la actuala situație pandemică, profesorul Atudorei afirmă: ,,Nu-mi este teamă de acest virus pentru că îl cunosc foarte bine”.

Prezentarea volumului va fi realizată de prof. univ. dr. Lora Bostan, istoric literar de la Universitatea ,,Yurii Fedkovici” din Cernăuţi., iar amfitrionul acestei întâlniri va fi directorul Bibliotecii USV,prof. univ. DHC. Sanda-Maria Ardeleanu. Întâlnirea va beneficia și de un moment artistic susținut de invitatul autorului, taragotistul Dumitru Dobrican.