Numărul zilnic al persoanelor care se vaccinează anticovid cu prima doză l-a depășit, joi, pe cel al persoanelor care se vaccinează cu doza a III-a. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată din 28 septembrie, când a început administrarea dozei a III-a. Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a informat, vineri, că în cursul zilei de 7 octombrie a.c. s-au vaccinat în județul Suceava 1.451 persoane, dintre care 730 cu prima doză, 76 cu doza a II-a și 645 cu doza a III-a. În municipiul Suceava, la centrul de vaccinare de la Iulius Mall s-au vaccinat 205 persoane, la drive-through, în parcarea Shopping City – 143, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” – 187, Spitalul Județean de Urgență Suceava – 35 de persoane. La Rădăuți s-au vaccinat 230 de persoane, Gura Humorului – 72, Câmpulung Moldovenesc – 87, Fălticeni – 144, Vatra Dornei – 36, Siret - 93, Dolhasca – 6, Salcea (aeroport) - 19, Sf. Ilie, Șcheia – 9 și în cabinetele medicilor de familie – 185 de persoane.
Până la data de 7 octombrie a.c., în județul Suceava s-au vaccinat 113.491 persoane, din care 86.038 persoane au primit doza a II-a, iar 6.561 persoane din județ au primit și doza a treia.
Comentarii