Intervenţie în forţă a poliţiei în satul Humoreni din comuna Comăneşti, pentru săltarea unui individ şi recuperarea unui autoturism furat de acesta de la un tânăr din localitate, după ce îl agresase într-un bar din localitate.

Agresiunea şi furtul au fost sesizate de către mama unui tânăr de 20 de ani, care joi seara, în jurul orei 20.30, a anunţat poliţia prin intermediul unui apel la 112. Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Dărmăneşti au ajuns în scurt timp la sediul unui bar din satul Humoreni, unde au constatat că un tânăr de 20 de ani fusese agresat de către Constantin Daniel Cherar, de 27 de ani, din localitate, după care agresorul i-a sustras autoturismul VW Golf înmatriculat în Bulgaria şi parcat în faţa localului. Poliţiştii au constatat în acelaşi timp că bărbatul de 27 de ani a condus autoturismul furat pe DJ 178, spre locuinţa sa din localitate, fără a deţine permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule.

Verificările făcute de echipajul de poliţie au scos la iveală faptul că în acea seară, în jurul orei 20.00, tânărul de 20 de ani a condus autoturismul înmatriculat în Bulgaria de la domiciliul său pe acelaşi drum judeţean, spre barul din localitate, fără a deţine nici el un permis de conducere. După ce a parcat maşina în faţa barului, a intrat în conflict cu Constantin Daniel Cherar, pentru o datorie mai veche, de 500 de lei, după care între cei doi a avut loc un conflict fizic, în urma căruia tânărul de 20 de ani a fost lovit, acesta fugind spre casă fără a încuia autoturismul. Agresorul a intrat în autoturism, unde a găsit cheile în contact, a pornit maşina şi a condus-o spre casă, pe drumul judeţean 178.

La sosirea poliţiei la domiciliul acestuia, aici se aflau mai multe persoane de etnie romă care au devenit violente în momentul în care li s-a cerut să predea autoturismul furat. În acel moment a fost solicitată intervenţia mai multor echipaje de poliţie, care au reuşit imobilizarea autorului furtului şi conducerea acestuia la sediul poliţiei din Comăneşti, precum şi recuperarea autoturismului furat.

 

Poliţiştii au constatat că cei doi tineri implicaţi în eveniment au condus autoturismul fără a avea permise

Poliţiştii i-au testat pe cei doi conducători ai autoturismului, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului de 20 de ani, respectiv de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului care furase maşina şi o condusese spre domiciliul său. Procurorul care a preluat cazul a luat decizia cercetării pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt calificat”, „lovire sau alte violenţe” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” în cazul lui Constantin-Daniel Cherar, precum şi cercetarea pentru o infracţiune de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” în cazul tânărului de 20 de ani. În cursul nopţii de joi spre vineri, a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui Constantin Daniel Cherar, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava. În cursul zilei de ieri, el a fost prezentat în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care au luat hotărârea cercetării în continuare a acestuia sub control judiciar.