Șeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, audiat de către polițiștii delegați la Caracal, după ce între acesta și Gheorghe Dincă au existat mai multe apeluri în perioada anterioară morții Alexandrei, și-a luat concediu medical.

Subprefectul județului Olt, Florin Dumitru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că șeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, aflat în subordinea Prefecturii Olt, Florin Hoară, a intrat în concediu medical începând de vineri, 27 septembrie.

Înainte, Hoară a avut trei zile de concediu de odihnă.

„Din datele pe care le avem de la Serviciul de Permise Auto, Florin Hoară a avut trei zile de concediu de odihnă în această săptămână. Cererea a fost făcută pentru zilele de marți, miercuri și joi. De azi (vineri - n.r.) domnul Hoară este în concediu medical, după cum ne-a precizat locțiitorul dumnealui", a spus Florin Dumitru.

De asemenea, subprefectul de Olt a precizat că luni se va discuta la Prefectura Olt dacă se că impune vreo măsură în cazul șefului Serviciului de Permise Auto.

„Prefectul de Olt participă la ședința cu prefecții din țară și va reveni luni la birou. Luni va exista probabil și o discuție privind situația șefului de la Serviciul de Permise Auto", a spus subprefectul de Olt.

Joi, șeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, a fost audiat de către polițiștii delegați la Caracal,după ce între acesta și Gheorghe Dincă au existat mai multe apeluri în perioada anterioară morții Alexandrei,au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, Florin Hoară, șeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, a fost audiat în calitate de martor în cursul zilei de joi.

Audierile au venit în contextul în care pe telefonul lui Gheorghe Dincă erau mai multe apeluri către și dinspre Florin Hoară. Surse apropiate anchetei spuneau că ar fi vorba despre mai multe apeluri, acestea fiind date într-o perioadă mai lungă de timp.

Contactat de MEDIAFAX, Florin Hoară a spus doar că a fost audiat în calitate de martor, fără a da alte detalii despre cauză.

Potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX, polițistul a spus anchetatorilor că discuțiile ar fi fost legate de achiziționarea unui teren.