Un bărbat de 37 de ani, din comuna Volovăţ, a fost reţinut 24 de ore în spatele gratiilor şi este în continuare cercetat sub control judiciar, după ce a fost depistat conducând autoturismul, având în sânge o alcoolemie de 2,66 g/l. Aflat în această stare la volan, bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţe. El este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Poliţiştii au fost informaţi duminică, 19 ianuarie, în jurul orei 07.30, despre producerea unui accident rutier în satul Brăieşti din comuna Cornu Luncii. La faţa locului, în urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism Seat Cordoba din direcţia comunei Cornu Luncii către Gura Humorului, din cauza consumului de alcool a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţe, aflat pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului, autoturismul a fost avariat, iar gardul distrus pe o lungime de circa 3 metri. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma continuării cercetărilor şi a primirii rezultatelor probelor biologice recoltate, care au arătat o valoare a alcoolemiei în sânge de 2,66 g/l, în cursul zilei de luni a fost dispusă reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, el fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

În cursul zilei de marţi, la expirarea reţinerii, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.