Judecătorii Tribunalului Suceava suspendă, începând de marţi şi până la sfârşitul săptămânii în curs, activitatea de judecată. Într-un comunicat al Biroului de informare şi relaţii publice al Tribunalului Suceava se arată că "Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Suceava, întrunită în şedinţa din 28 ianuarie 2020, faţă de iminenţa abrogării dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraţilor, face apel la puterile legislativă şi executivă, în sensul respectării art. 124 alin. 3 din Constituţie care prevede că „ Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor contravine principiului independenţei justiţiei, prin Decizia nr. 873/2010 statuându-se că „principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu",

De asemenea, prin rezoluţiile nr. 40/32 şi nr. 40/146 din anul 1985, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a statuat că "durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".

Totodată, art. 6.4 din Carta Europeană privind statutul judecătorilor prevede că magistraţii au dreptul la "plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională".