PSD Gura Humorului şi-a desemnat candidatul pentru funcţia de primar al acestui oraş. Este vorba despre coordonatorul Centrului de Operaţiuni Reţea Gaz de pe judeţul Iaşi, din cadrul companiei Delgaz Grid SA, dr. Adrian-Neculai Romanescu. În cadrul Biroului Organizaţiei PSD Gura Humorului,  Adrian-Neculai Romanescu a fost desemnat cu unanimitate de voturi pentru a candida la funcţia de primar al acestui oraş la alegerile locale din acest an.

Potrivit unui comunicat transmis de PSD Gura Humorului, Adrian-Neculai Romanescu are o vastă experienţă în management, coordonare şi gestionare activităţi operaţionale şi financiare.
„Candidatul nostru s-a remarcat şi în domeniul cercetării şi inovării, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea şi perfecţionarea motoarelor şi actuatoarelor solare, obţinând numeroase medalii şi premii la Saloanele de Inventică naţionale şi internaţionale. Este autor a numeroase cereri de brevete de invenţie, aflate în studiu la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci”, se arată în comunicatul PSD Gura Humorului. 
Candidatul PSD pentru funcţia de primar al oraşului Gura Humorului este absolvent al Universităţii "Ștefan ce Mare", Suceava, Facultatea de Inginerie Electrică, promoţia 1998. Adrian-Neculai Romanescu a abţinut, în 2002, diploma de master la Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" din Iaşi, la Facultatea de Construcţii şi Arhitectură, specialitatea Gestiunea Sistemelor Funcţionale în Clădiri, iar în 2017 a obţinut diploma de doctor în domeniul Inginerie Electrică, la Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava. Dr. ing. Adrian-Neculai Romanescu este căsătorit şi are doi copii.