Ziua de 24 ianuarie 2020, zi cu dublă semnificaţie: Ziua Internaţională a Educaţiei şi ziua în care s-au împlinit 161 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost marcată în mod inedit de un grup de elevi de la Liceului Tehnologic ”Vasile Cocea” Moldoviţa.

Însoţiţi de prof. Daniela Ceredeev, directoarea unităţii de învăţământ din Moldoviţa, copiii au avut parte de învăţare explorativă şi experienţială la Virtoland Câmpulung Moldovenesc (str. I. Hălăuceanu nr. 1, vizavi de Colegiul Naţional „Dragoş Vodă). O experienţă pe care, după cum şi-au exprimat dorinţa elevii, vor să o reediteze în curând, deoarece le-au mai rămas multe domenii VR de descoperit şi explorat. Cu îndemnul: „Experienţe VR uimitoare! Timp liber de calitate cu prietenii şi familia! Realitatea virtuală îţi oferă sentimentul că participi la cele mai grozave aventuri sau expediţii! Vino să experimentezi alături de prieteni sau familie!” au fost întâmpinaţi elevii din Moldoviţa de administratorul Virtoland, Daniela Maleş, căreia i se aduc mulţumiri.

·       Atelier de lectură

Experienţa inedită a elevilor din Moldoviţa a continuat, în zi de sărbătoare, cu învăţarea reflexivă, în cadrul unui atelier de lectură comprehensivă şi haiku pe înţelesul copiilor, sub îndrumarea Luminiţei Ignea, autoarea volumului de haiku ”Muguri de lumină”. Acţiunea a avut loc la Prăvălia de cărţi „Lumière” din Câmpulung Moldovenesc. O altă experienţă minunată pe care grupul de elevi de la Moldoviţa, sub coordonarea directoarei Daniela Ceredeev, a făgăduit că o va continua cu statornicie. „Şi, fiindcă azi e zi de sărbătoare-n draga noastră Românie, am vrea să putem meni ca fiecare zi prilej de educaţie, cultură şi bucurie tuturor să ne fie”, a spus  prof. Daniela Ceredeev, care, la finalul acţiunii, s-a prins, alături de elevii ei, în Hora Unirii, purtând steguleţe tricolore în mâini, cu bucurie pe chip şi în suflet că, împreună, au mai petrecut o zi deosebită, care cu greu se va şterge din memorie. „A fost o experienţă foarte frumoasă. Nu o voi uita niciodată. Vă mulţumesc pentru această zi magnifică”; „Tot ce pot să spun despre experienţa de astăzi este că a fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Cel mai frumos a fost când am aflat povestea doamnei cu Anticaritul. Vă mulţumesc, doamna, pentru tot ce faceţi pentru noi!”, sunt doar două mesaje transmise de elevi care au participat la acţiunea ”Învăţare, în zi de sărbătoare - 24 ianuarie”, iniţiată de prof. Daniela Ceredeev, directorul Liceului Tehnologic ”Vasile Cocea” Moldoviţa.