Accidentul în care a murit acum câteva zile un tânăr în vârstă de 32 de ani, aflat în traversare, la Verești, a fost surprins de o cameră supraveghere. Pe imaginile șocante se vede cum tânărul traversează fără a se uita în stânga sa, de unde vine mașina care îl lovește în plin. De stabilit ar mai fi viteza cu care rula mașina, în condițiile în care se afla în localitate. 

Reamintim că un tânăr în vârstă de 32 de ani a murit la Spitalul Județean Suceava, la aproximativ două ore după ce a fost acroșat de un autoturism, pe raza comunei Verești. Accidentul cu final tragic a avut loc marți, în jurul orei 13.45, pe DJ 208B, în Verești, în dreptul unui magazin mixt.

Din cercetările polițiștilor rezultă că Dănuț S., în vârstă de 26 de ani, din satul Hancea, comuna Verești, aflat la volanul unui VW Passat, ajungând în dreptul magazinului PFA Hâncu, l-a acroșat cu partea lateral dreapta pe pietonul Gavril S., în vârstă de 32 de ani, care, fără a se asigura corespunzător, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis, de pe partea dreaptă spre partea stângă a drumului, având în vedere sensul de deplasare a autovehiculului, precizează poliția.

  În urma impactului, pietonul în vârstă de 32 de ani, care figurează cu domiciliul în comuna Ciprian Porumbescu, a fost preluat de o ambulanță în stare gravă și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. După ora 16.00, în  aceeași zi, personalul medical a raportat că pacientul în vârstă de 32 de ani rănit în accidentul de la Verești a decedat.

Șoferul implicat în accident a fost verificat la fața locului cu etilotestul, rezultând că nu era băut.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările, pentru a stabili condițiile exacte în care s-a produs accidentul.