Asociația ”Calea Ferată Dornești-Putna” a sesizat lipsa de flexibilitate și adaptabilitate a CFR Călători - prin Regionala Iași, care nu reușește să armonizeze un detaliu simplu și esențial pe ruta Suceava-Putna -  mersul de tren cu materialul rulant. Concret, deși mersul pe distanța Suceava-Putna este făcut pentru automotor Desiro (Săgeata Albastră) efectiv pe traseu circulă de aproximativ un an o locomotivă diesel care tractează două vagoane. Care este efectul? Varianta locomotivă cu vagoane nu permite ca trenul să parcurgă distanța în două ore, așa cum este în program, pentru că se pierde timp cu schimbatul sensului de mers la Dornești, precum și la capătul liniei, spre Putna. Sunt afectați toți călătorii, care fac cel puțin 15-20 de minute în plus, și, cel mai grav, sunt afectați oamenii care au de ajuns mai departe, cu legătură din Gara Suceava. De exemplu, oameni plecați de la Putna spre Cluj, cu legătura prin Suceava, s-au trezit că trenul de lung parcurs este deja plecat când ei au ajuns în Gara din Burdujeni. Cei de la CFR Călători au putut cel mult să-și ceară scuze pentru situația creată, una jenantă și absurdă. Iar când aceste întârzieri ale trenului de Putna sunt zilnice, nu se poate vorbi de o situație specială ci de o bătaie de joc. Practic, cei din conducerea CFR Călători și a Regionalei CFR Călători Iași nu fac decât să descurajeze mersul cu trenul pe distanțe lungi, cu plecare din zona Putna-Rădăuți. Călătorii au două variante, ori renunță total la tren ori se deplasează cu alt mijloc de transport până în Gara Suceava, de unde se iau majoritatea trenurilor de lung parcurs.  

În mod clar automotorul Desiro este varianta eficientă pentru ca acest tren să mai aibă succes, așa cum s-a văzut în primii doi ani, când trenurile Suceava-Putna au avut un grad de ocupare bun. Nu neapărat pentru confort, care este aproximativ la fel, cât pentru faptul că se ajungea într-un timp cât de cât decent la destinație, respectiv o oră de la Suceava la Rădăuți și două ore de la Suceava la Putna.

Totuși, dacă CFR Călători nu mai vrea sau nu mai poate trimite automotoare Desiro pe această rută, există o variantă de compromis, pentru a nu se mai face bătaie de joc de călători: 

”Dacă tot Regionala Iași a considerat că Desiro nu mai are ce căuta la Putna din diverse motive, invocând probleme tehnice care le defectează des, ar trebui să modifice mersul trenurilor. Astfel oamenii nu vor mai pierde legături și nu vor mai sta prin halte iarna așteptând trenuri veșnic întârziate”, au sesizat cei de la ”Asociația Calea Ferată Dornești-Putna”.

Așadar, timpii de mers să fie prelungiți și pe hârtie, pentru ca trenul să ajungă la destinație la oră scrisă pe bilet iar omul să își facă un calcul și să știe dacă prinde sau nu un tren de legătură.   

Probabil că perioada următoare, acest an, va fi decisivă pentru această linie, care merită mai mult, având potențial indiscutabil de călători. Credem că dacă se vrea se va putea reveni la normalitate și decență pe această linie.