Trei bărbaţi de origine algeriană au fost prinși în noaptea de miercuri spre joi în zona localității Frătăuții Noi. Aceștia au fost depistați în jurul orei 3.00 în timp ce se deplasau pe jos dinspre frontiera cu Ucraina. Polițiștii de frontieră i-au dus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, ocazie cu care au aflat că este vorba de persoane cu vârste cuprinse între 22 și 30 de ani. Acestea au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen. Bărbaților li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie, cei trei cetăţeni algerieni urmau să fie predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene.