Un echipaj rutier care acționa cu radarul miercuri pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza comunei Dorna Candrenilor, a înregistrat, în jurul orei 11.00, o autoutilitară Fiat care rula cu 122 de kilometri la oră în localitate. Șoferul a fost oprit de polițiști, iar următoarea constatare a fost că cel de la volan miroase a alcool. Șoferul, din municipiul Botoșani, a fost pus să sufle în etilotest, rezultând concentrația de 1.09 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. O alcoolemie foarte mare, care înseamnă peste 2 la mie în sânge.

Având în vedere cele constatate, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru  infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Pentru viteză excesivă, șoferul pericol public urma să fie amendat. Dosarul penal pentru conducere sub influența alcoolului îi aduce automat și suspendarea dreptului de a conduce.