Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară România a organizat, în perioada 21-22 iunie 2022, cea de-a V-a mobilitate transnațională din cadrul proiectului Erasmus+ „Smart4Inclusion”, implementat pe o perioadă de 30 de luni de către 7 organizații europene cu activitate în domeniul incluziunii sociale: Kilcooley Womens Centre (Marea Britanie) – în calitate de organizație aplicantă, Asociația ACDC (România), Fundația Esplai (Spania), Tirantes (Olanda), Cooperativa Sociale San Saturnino Onlus (Italia), Gemeente’s Hertogenbosch (Olanda) și Federacion de Asociaciones Gitanas de Cataluna (Spania).

De această dată, participanții s-au reunit în format hibrid, atât fizic, cât și online, alături de mentorii din România, care au participat la evenimentul de instruire a formatorilor, iar mai apoi, au sprijinit 15-20 de tineri NEETs din țările de origine, în dobândirea competențelor de bază necesare pe piața muncii. Întâlnirea a fost organizată de către membrii Consiliului Director al Asociației ACDC, Petru-Vasile Gafiuc, în calitate de președinte și Constantin Tanasă – secretar și formator, alături de Carmen Podani - coordonator proiect și Tudor Mihai – stakeholder local și formator.

Pe parcursul celor două zile de lucru, partenerii europeni au discutat ultimele aspecte legate de rezultatele care trebuie obținute până la finalizarea proiectului, traducerea materialelor internaționale, social media, planuri de evaluare și diseminare, buget, rapoare și viitoare mobilități. Proiectul a fost lansat în contextul strategiei Europa 2020 și vizează îmbunătățirea abilităților și competențelor beneficiarilor pentru acces pe piața muncii, prin abordări inovatoare și instrumente de învățare adaptate la cerințele prezentului.

Altfel, principalele resurse dezvoltate în cadrul „Smart4Inclusion” sunt: un profil al competențelor de bază necesare, un curriculum și 7 module destinate mentorilor/îndrumătorilor care lucrează cu persoane aflate în situații vulnerabile, un instrument online de evaluare a nivelului de competențe referitoare la piața muncii, un ghid de evaluare, un curs online pentru pregătirea formatorilor, un ghid al îndrumătorilor și o platformă online de colaborare, pentru a împărtăși din experiența de lucru și a avea acces la resursele gratuite din proiect. În perioada următoare, care va marca ultimii pași în implementarea proiectului, partenerii au responsabilitatea de a organiza evenimentele de multiplicare, pentru a disemina obiectivele și rezultatele obținute.

Pentru mai multe informații legate de acest proiect, persoana de contact din cadrul Asociației ACDC este Ionuț Ruști – Coordonator proiecte, tel: 0230.524.128, e-mail: acdcassociation@gmail.com. Informații suplimentare se regăsesc și pe pagina de Facebook Smart4Inclusion, dar și pe website-ul proiectului https://smart4inclusion.eu/  .

Ionuț Ruști – Coordonator proiect, Asociația ACDC