Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Cristi Crețu, aflat în arest preventiv în arestul IPJ Suceava, a fost adus, joi noapte, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, cu tulburări de ritm cardiac. Potrivit medicilor de gardă, pacientul a fost adus în jurul orei 22.30, a fost stabilizat și urma să mai rămână câteva ore sub supraveghere medicală în UPU, fără să fie internat. Se pare că problemele de sănătate ale lui Cristi Crețu ar fi apărut pe fondul tensiunii generate de așteptarea deciziei instanțelor de judecată în legătură cu menținerea măsurii de arest preventiv.
Comentarii