Cristinel Silviu Crețu, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, rămâne pe punctul de a pleca acasă din arest preventiv. Tribunalul Suceava a decis acum câteva zile să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, dar DNA a atacat soluția și Curtea de Apel Suceava va da verdictul final zilele următoare. În paralel, avocații lui Cristinel Silviu Crețu au depus la instanțele sucevene cereri de eliberare din arest preventiv. Ultima dintre ele a fost respinsă joi la Curtea de Apel Suceava, astfel încât soarta fostului președinte al Consiliului Județean Suceava va fi decisă tot la instanța cea mai mare în grad. Practic, magistrații de la Curtea de Apel Suceava vor decide dacă măsura arestului la domiciliu decisă de Tribunalul Suceava rămâne în vigoare sau dacă se va menține arestul preventiv sau o măsură mai lejeră, cum ar fi controlul judiciar.
Cristinel Silviu Crețu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj-Napoca, pentru două infracțiuni, respectiv luare de mită și trafic de influență.
Potrivit procurorilor DNA Cluj, Cristinel Silviu Crețu ar fi luat de două ori mită, câte 40.000 de euro, de la omul de afaceri Ioan Vasile Rîpan, care a devenit martor denunțător.
Primii bani ar fi fost pentru proiectul mare de reabilitare drumuri județene (Proiectului regiunea nord-est axă rutieră strategică 1: Iași-Suceava), contract între timp sistat, în urma unor mari divergențe între CJ Suceava și firma Autotehnorom, în timp ce a doua mită, cea pentru care s-a organizat flagrant, ar fi fost pentru desfășurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparații pe drumurile județene.
Din momentul în care omul de afaceri a început să colaboreze cu procurorii DNA au fost înregistrate mai multe discuții în care denunțătorul a făcut referire clar și la prima mită, fără a exista vreo negație din partea inculpatului. Ba mai mult, cei doi ar fi convenit, în discuțiile înregistrate, și de suma identică cu cea anterioară:
”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituție cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente. Aceste demersuri ar fi avut loc în contextul unor neînțelegeri intre autoritatea județeană Suceava beneficiara proiectului si asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor loturi din cadrul Proiectului regiunea nord-est axă rutieră strategică 1: Iași-Suceava.
Într-un context diferit, la data de 16 martie 2022, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, având atribuții de coordonare a Direcției județene de Drumuri și Poduri Suceava, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o sumă de bani, neindividualizată, pentru desfășurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparații pe drumurile județene, pe timp de vară și iarnă, acord încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte.
Ulterior, la data de 29 martie 2022, inculpatul ar fi precizat care este suma pretinsă, respectiv 40.000 de euro, bani primiți de inculpat la data de 4 aprilie 2022, când a fost prins în flagrant.
În vederea confiscării speciale, s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile deținute de inculpat”, se arată în comunicatul DNA.
Comentarii