Două persoane și-au pierdut viața în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce motoscuterul cu care circulau a intrat într-un podeț. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 2.00, pe raza satului Budeni, din orașul Dolhasca.

Reprezentanții ISU chemați la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, dar acestea s-au dovedit zadarnice, în final fiind declarat decesul. Este vorba de doi bărbați, unul de 22 de ani și celălalt de 34 de ani. Poliția a demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut teribilul accident.

Din datele de anchetă, reiese că scuterul era condus de tânărul de 22 de ani, din comuna Lespezi, județul Iași, iar pasagerul de 34 de ani era din orașul Dolhasca.

Cel mai probabil, tragedia a fost cauzată de viteză. La autopsie vor fi luate și probe de sânge pentru a se stabili dacă tânărul care conducea scuterul era și sub influența băuturilor alcoolice.

La locul incidentului au mers pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.