Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, l-a învins pe fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți Traian Andronachi în procesul prin care acesta din urmă solicita repunerea în funcție și plata salariilor restante. În cursul zilei de luni, 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava a desființat soluția Tribunalului Suceava în dosarul în care Traian Andronachi a fost repus în funcția de manager al Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian Rădăuți". Astfel, Curtea de Apel Suceava a admis recursul Municipiului Rădăuți, împreună cu recursul Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian Rădăuți" și, pe motive de nelegalitate, a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

După decizia instanței, Bogdan Loghin a declarat că „toată tevatura pe care acesta din urmă a stârnit-o în mediul online, începând de la popriri <închipuite> până la diseminarea informațiilor false în rândul comunității rădăuțene, nu fac altceva decât să demonstreze reaua voință și manipularea grotescă pe care o folosește atât social, cât și politic”. El a subliniat că Primăria Rădăuți are încredere deplină în sistemul de justiție din România. „Ceea ce trebuie să înțeleagă toți rădăuțenii este faptul că domnul Andronachi Traian nu se întoarce la spital și nici nu beneficiază de drepturile bănești pretinse”, a declarat Bogdan Loghin.