Elevii suceveni s-au întors cu rezultate meritorii de la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă. Competiția s-a desfășurat, în perioada 22-25 aprilie 2024, la Botoșani, și a fost organizată de Ministerul Educației, prin Direcția Generală Minorități, și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România.

La această competiție școlară au participat 68 de elevi de etnie ucraineană, care au reprezentat șase județe: Botoșani, Suceava, Maramureș, Timiș, Arad și Satu Mare.

Pe parcursul celor trei zile, după cum ne-a spus prof. Delia Martineac, participanții au avut ocazia să arate nivelul cunoștințelor acumulate, după care s-au bucurat de surprizele oferite de organizatori: o excursie în județul Botoșani și câteva ore de relaxare la Aqua-parc Cornișa.

În urma desfășurării acestui concurs, elevii din județul Suceava au obținut rezultate bune, aducând bucurie și satisfacție profesorilor îndrumători: Premiul II, Fercal Elena Georgiana, clasa a VII-a - Școala Gimnazială Paltinu, prof. îndrumător Bursuc Constantina; Mențiune, Cozariuc Alexandru, clasa a VII-a - Școala Gimnazială Negostina, prof. îndrumător Fraseniuc Diana Emanuela; Premiul II, Vacaru Erika Maria, clasa a VIII-a – Școala Gimnazială Bălcăuți, prof. îndrumător Costiuc Cezara; Mențiune, Cozaciuc Carla Delia, clasa a VIII-a – Școala Gimnazială Bălcăuți, prof. îndrumător Costiuc Cezara; Premiul I, Mehlei Ioan, clasa a IX-a – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, prof. îndrumător Martineac Delia; Premiul II, Barbakar Teofil, clasa a IX-a – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, prof. îndrumător Martineac Delia; Mențiune, Pojoga Dumitru, clasa a IX-a – Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Mitropolitul Dosoftei” Suceava, prof. îndrumător Martineac Delia; Premiul II, Mehno Georgiana, clasa a X-a, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. îndrumător Martineac Delia; Mențiune, Coval Georgiana, clasa a X-a, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, prof. îndrumător Martineac Delia; Premiul I, Havriloaie Nicolai, clasa a XI-a – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, prof. îndrumător Martineac Delia; Premiul I, Șoiman Ana, clasa a XI-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, prof. îndrumător Martineac Delia; Premiul II, Berezovschi Daiana Eliza, clasa a XII-a, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, prof. îndrumător Crainiciuc Antoneta.

„Eleva Ana Șoiman, de la Colegiul Național <Petru Rareș> Suceava, este un exemplu de excelență, devotament și dragoste pentru limba maternă, reușind performanța de a se califica de patru ori la Olimpiada Națională de Limba și literatura ucraineană, unde a obținut, de fiecare data, premiul I. Uniunea Ucrainenilor din România a asigurat cazarea, masa și transportul participanților, oferind premii consistente atât pentru elevi (premiul I – 2.000 de lei ; premiul II – 1.200 de lei; premiul III – 1.000 de lei; mențiune - 800 de lei și participare - 400 de lei), cât și pentru profesorii îndrumători, profesorii însoțitori și membrii comisiei centrale”, a mai completat prof. Delia Martineac.

La festivitatea de deschidere a olimpiadei au fost prezenți prof. dr. Ianko Gubani, consilier în cadrul Direcției minorități din cadrul Ministerului Educației, inspectorul școlar general prof. Bogdan-Gheorghe Suruciuc și inspectorul școlar pentru minoritatea ucraineană, prof. Paul Bilocopetiuc, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani, inspectorul școlar pentru minoritatea ucraineană, prof. Sauciuc Ilie, din cadrul IȘJ Suceava, inspectorul școlar pentru minoritatea ucraineană, prof. Maria Szabo-Condrei, din cadrul IȘJ Timiș, inspectorul școlar pentru minoritatea ucraineană, prof. Halena Miculaiciuc, din cadrul IȘJ Maramureș, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Filialei UUR Botoșani, Victor Semciuc, și invitata specială Olga Ostafi, metodistă la Centrul de calitate a Învățământului din cadrul Departamentului Învățământ și Știință a Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ucraina. Președintele Comisiei centrale a fost conf. univ. dr. Anamaria Gavril, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din Cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.