Proprietarii de stâne au scos la vânzare mieii pentru sucevenii interesați. La hala special amenajată de la Piața Mare, luni au venit doi crescători de oi pentru a vinde miei. Prețul de vânzare este de 50 de lei/kg, iar mieii au ștampila aplicată prin care se certifică faptul că marfa se poate comercializa fără probleme.

O femeie din Pătrăuți a vândut 4 din cei 8 miei cu care venise și a spus că rezultatul este unul bun, mai ales pentru prima zi de piață.

”Oamenii vin, se uită, întreabă și unii mai cumpără, iar altora li se par scumpi. Oricum, mă aștept ca vânzările cele mai bune să fie după ziua de miercuri”, a precizat femeia.

În hală era venită și o altă femeie, a cărei familie crește oi la Burdujeni. Din cei trei miei a vândut unul singur și spune că oamenii caută animale mai mici.

”Aici mai am un miel de 14,3 kilograme și altul de 13,1 kilograme, dar oamenii spun că sunt prea mari. Se pot asocia să fie două persoane la un miel, dar trebuie să se înțeleagă între ei, pentru că unii vor capul, alții măruntaiele, și nu îi pot eu împăca”, a spus femeia.

Așadar, sucevenii care doresc să achiziționeze miei pentru masa de Paște o pot face și de la Piața Mare, dar există și varianta de a cumpăra și din marile magazine.