Acum 75 de ani, în ziua de 27 ianuarie 1945, a avut loc eliberarea lagărului Auschwitz, locul considerat „iadul pe pământ”, în care au pierit peste un milion de oameni, iar alte sute de mii au îndurat suferinţe greu de imaginat şi de descris.

Când Armata Roşie a pătruns în lagăr, trecând de rezistenţa nazistă, cu preţul a 231 de soldaţi ruşi, înăuntru mai erau 7500 de deţinuţi, care păreau mai mult morţi decât vii.

Lagărul de concentrare Auschwitz, situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Cracovia, a fost înfiinţat în 1940. Acolo, sistemul nazist şi-a perfecţionat tehnicile de ucidere în masă. Organizator al genocidului a fost locotenent-colonelul Adolf Eichmann, cel care a condus "soluţia finală" - adică acţiunea de exterminare a mai multor milioane de evrei.

Primul „Marş al Memoriei” organizat de evreii din România

Trei suceveni, printre care şi jurnalista Dana Humoreanu, au fost acolo anul trecut, participând la primul „Marş al Memoriei” organizat de evreii din România, în lagărele de la Auschwitz şi Birkenau, în amintirea celor 135.000 de evrei deportaţi la Auschwitz, din Transilvania de Nord.

„În ziua împlinirii a 75 de ani de la plecarea din gara Košice a primului tren cu 300 de evrei îmbarcaţi la Sighetul Marmaţiei în vagoane pentru vite, 75 de reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti din Arad, Alba Iulia, Braşov şi obştea din Sfântu Gheorghe, din Brăila, Bucureşti, Bistriţa, Cluj, Sighet, Suceava, Zalău şi Târgu Mureş am plecat de la Cluj spre Auschwitz”, povesteşte Dana, care a vizitat acele locuri de tristă amintire alături de oameni care au trăit ororile războiului, dar totuşi au avut puterea de a reveni, pentru a se ruga pentru sufletele celor ucişi cu o cruzime inimaginabilă. Redăm aici o parte din impresiile ei, scrise la scurt timp după călătorie.

Muzeum Auschwitz - cel mai mare lagăr de exterminare nazist

Prima lor oprire a fost la Auschwitz I, cel mai mare lagăr de exterminare nazist, locul devenit cunoscut ca urmare a implementării „soluţiei finale” anunţată de Adolf Hitler.

"Muzeum Auschwitz”, după cum scrie pe o tăbliţă indicatoare.

„Ne preiau ghizii, ne împărţim în trei grupe, în funcţie de cunoştinţele de limbă engleză. Merg în grupa în care sunt artistul fotograf Andrei Klein, născut în 1942, în lagărul Moghilev, din Transnistria, într-o familie de evrei originari din Cluj, şi Andrei Irimie Stern, din Arad, care la cei peste 90 de ani ai săi a făcut această călătorie, deloc uşoară, în memoria evreilor ardeleni care au murit la Auschwitz-Birkenau. Domnul Klein poartă la rever medalia „Serviciul Credincios”, conferită de preşedintele României. Trecem de controlul antitero şi ni se împart căştile de traducere. Ghida noastră ştie româneşte. Ne spune că în incinta lagărului nu este voie de mâncat. Se aude un sunet de clopot. Intrăm pe poarta celui mai mare lagăr de exterminare a evreilor, pe care scrie mare "Arbeit macht frei" ("Munca te face liber")”, rememorează Dana parcursul Marşului Memoriei.

Semnificaţia acestui slogan utilizat de nazişti a fost înţeleasă în cel mai dur mod posibil de către cei aduşi cu forţa în lagăr, cu trenuri de marfă, ca nişte vite, apoi sortaţi pe peroane, după criterii înfiorătoare.

Bătrânii şi copiii erau despărţiţi de grupurile apte de muncă, pornind ultimul drum al vieţii lor, către camerele de gazare, ascunse sub forma unor duşuri.

Cei apţi de muncă erau încartiruiţi în aşa-numitele spaţii de carantină, unde erau tunşi, înregistraţi, tatuaţi cu numere pe braţ, batjocoriţi şi înfometaţi.

Cei care supravieţuiau carantinei erau integraţi într-o grupă de muncă, fiind folosiţi inclusiv în industria de apărare, în mod special pentru concernul IG-Farben, care producea gazul de luptă Zyklon B .

Culmea sadismului, Zyklon B a fost intens folosit în lagărele de concentrare, pentru gazarea deţinuţilor, care mureau în chinuri groaznice.

Orchestra de la Auschwitz

„Deoarece existau barăcile militare poloneze, era situat la intersecţia principalelor linii feroviare europene şi asigura o izolare eficientă, naziştii au considerat lagărul optim pentru aplicarea <soluţiei finale>. Ghida ne arată locul orchestrei, în acordurile căreia se făcea selecţia”, explică Dana, în impresiile de călătorie.

Gărzile şi supraveghetorii germani erau adesea amatori de muzica şi aveau o plăcere sadica de a asculta serenade executate de prizonieri ale căror vieţi depindeau de ei.

Alma Rosé, Nepoata lui Gustav Mahler, a ajuns la Auschwitz în iulie 1943. Ea a fost desemnată să se ocupe de orchestra de femei şi a devenit noul ei dirijor. În acel loc infernal, Alma şi-a luat treaba în serios şi a transformat grupul de muzicieni de duzina într-o orchestră simfonică profesională, la nivel înalt, a cărei faimă s-a răspândit în întregul sistem penitenciar nazist.

Foarte puţini dintre membrii orchestrei erau muzicieni profesionişti, dar Alma şi-a dat seama că singura modalitate de a supravieţui era să fii o persoana utilă, şi asta însemna să cânţi muzică la un standard înalt, astfel reuşind să salveze viaţa multor femei evreice. Chiar dacă Alma Rosé a murit subit pe 4 aprilie 1944, orchestra a continuat să cânte la Auschwitz până în septembrie 1944, când trupele aliate se apropiau de lagăr. Membrii orchestrei au fost trimişi la Bergen-Belsen, iar unii au supravieţuit şi au fost eliberaţi de trupele britanice pe 15 aprilie 1945.

Selfiuri în lagărul ororilor

În septembrie 1941, comandantul taberei, Rudolf Höß, a dat ordin de folosire a gazului toxic Zyklon B pentru a-i ucide pe deţinuţi. Utilizat iniţial la dezinfectare, Zyklon B avea capacitatea de a ucide în câteva minute. Începând din 1942, naziştii au început să deporteze la Auschwitz evrei din toată Europa.

„Prima oprire o facem la Blocul 4. Informaţii generale despre Holocaust, fotografii cu ofiţeri SS şi o hartă cu oraşe din care veneau trenurile către moarte. Clujul este pe hartă. Fotografii cu evreii din Ungaria, de la triaj - gazare sau muncă. < Femeile însărcinate şi copiii sub 16 ani erau trimişi direct la gazare”, aud în căşti vocea neutră a ghidei>”

Intrăm în blocul următor. Ghida: „Aici se află obiectele personale ale celor deportaţi în lagăr”. Grupurile de vizitatori fotografiază tot, din toate poziţiile. Munţi de valize, ochelari, perii, haine şi pantofi de toate mărimile, inclusiv pentru sugari, proteze ale persoanelor cu handicap, farfurii de tablă şi căni. Domnul Klein foloseşte aparatul foto pentru a înregistra încă o dată dovada ororilor. Şi prezenţa celor care nu uită ce s-a întâmplat aici.
Domnul Stern nu face fotografii. Merge prin faţa vitrinelor. Se opreşte rar, oftează din când în când şi reacţionează imediat ce vocea ghidei se pierde din căşti. Vrea să audă tot.
Ghida:„În vitrina din stânga vedeţi păr uman, colectat de la deţinuţi, în dreapta sunt documente ale deportaţilor”. Simt un nod în gât. Atât de simplu să fie? Stânga - dreapta. Mai departe văd totul ca prin ceaţă: cutiile goale de Zyklon B, folosit la gazarea deportaţilor, crematoriul, utilizat o perioadă şi pentru gazare, eşafodul pe care a fost executat comandantul lagărului după eliberare şi din nou sârma ghimpată a gardului electrificat. Turişti veniţi din toată lumea îşi fac selfie-uri. În faţa fotografiilor deţinuţilor, în faţa gardului, chiar şi în faţa crematoriului”, povesteşte Dana Humoreanu, afectată încă de apetitul turiştilor pentru poze cu ei, în „fabrica morţii”.

Tărâm al suferinţei, al traumelor şi al morţii

Când capacităţile de "cazare" ale lagărului Auschwitz I s-au dovedit neîncăpătoare, s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka şi Auschwitz II).

Aceste două noi capacităţi de ucidere în masă şi-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor săvârşite în această perioadă depăşind orice limită a imaginabilului.

„Într-o atmosferă apăsătoare plecăm spre lagărul de exterminare Birkenau, aflat la doi kilometri de lagărul de muncă Auschwitz. Un uriaş cimitir fără morminte. Majoritatea barăcilor au fost distruse de nazişti, înainte de sosirea armatei sovietice, în încercarea de a şterge urmele crimelor. La fel şi cele două centre de gazare. Ruinele sunt păstrate aşa cum au fost găsite.
În baraca nr. 3, rabinul Kfir Zvika şi cantorul Emanuel Puzstai încep Izkor. Li se alătură ceilalţi. Apoi şapte minute Shivah. Câte unul pentru fiecare zi de doliu. În tăcere şi cu picioare de plumb pornim spre locul unde va fi dezvelită Matzevah. De-a lungul şinelor de cale ferată trecem pe lângă un vagon din 1913, lăsat pe şine în memoria evreilor deportaţi. Ghida ne spune că este „un vagon original”.
Lângă clădirea unde se aflau camerele de gazare şi crematoriul, care a fost distrusă, pe locul unde se afla groapa în care se arunca cenuşa oamenilor gazaţi, este aşezată placa de granit dedicată victimelor Holocaustului din nordul Transilvaniei, adusă tocmai de la Braşov. Preşedintele ASR şi al Comunităţii Evreilor din Braşov, Tiberiu Roth, secretarul general al FCER, Eduard Kupferberg şi vicepreşedintele ASR, Marco Katz ne reamintesc de ce suntem aici. Rabinul spune rugăciunile cuvenite. Punem pietrele de aducere aminte şi aprindem lumânările în memoria celor 135.000 de victime şi a celor peste 25.000 de copii din Ardealul de Nord, care şi-au găsit sfârşitul la Auschwitz – Birkenau. Mă uit la domnul Stern, cum se apleacă să aşeze lumânarea şi piatra lângă Matzevah. Îl întreb de unde are puterea pentru această dureroasă călătorie. „Este un îndemn interior. Consider că am datoria să iau parte la orice manifestare a poporului meu, la paginile negre şi la bucuriile sale”, îmi răspunde. Spune că a mai fost o dată la Auschwitz-Birkenau în anii 60 şi, prin comparaţie, apreciază că importanţa pe care o acordă oamenii acestui loc înfiorător s-a diminuat. „Când paginile istoriei trec în pagina muzeală, importanţa lor scade. E firesc. În anii 60 am fost împreună cu copiii şi soţia. Impresiile au fost profunde şi dramatice”, îşi aminteşte, completând că nici acum, după atâţia ani, nu poate înţelege ce s-a întâmplat şi cum a fost posibil Holocaustul. De îndată ce s-a încheiat ceremonia, o ploaie deasă ne-a spălat şi ne-a întors la viaţă, din acest tărâm al suferinţei, al traumelor şi al morţii”, a rememorat Dana Humoreanu experienţa acelei vizite traumatizante şi plină de învăţăminte, dacă vrem ca istoria să nu se mai repete.

La Auschwitz -Birkenau au fost deportaţi 1,3 milioane de oameni. Aproximativ 1,1 milioane erau evrei aduşi din diferite ţări, între 140.000-150.000 erau polonezi, 23.000 de romi, 15.000 prizonieri sovietici, 25.000 prizonieri de alte naţionalităţi.