Problemele digestive, cardiace şi neurologice, febra şi afecţiunile respiratorii la copii au dus la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în Ajun şi în cele două zile de Crăciun, aproximativ 300 de pacienţi/zi.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mircea Macovei, a declarat, ieri, că în cele trei zile medicii de la UPU au consultat 896 de oameni, dintre care 289 de copii. Din numărul total de pacienţi care în Ajun şi de Crăciun au ajuns la spital, au fost internaţi 198, dintre care 46 de copii. Dacă la copii cel mai frecvent motiv al prezentării la Urgenţe a fost febra, în cazul adulţilor cei mai mulţi au acuzat probleme gastro-intestinale, cardiace şi neurologice.

Solicitaţi în aceste zile au fost şi medicii de la Maternitate: în ziua de 24 decembrie s-au născut şase copii – cinci fete şi un băiat; în prima zi de Crăciun tot şase – doi băieţi şi patru fete, iar în a doua zi de Crăciun s-au născut patru copii – trei băieţi şi o fată.

Potrivit doctorului Macovei, au fost foarte puţine cazuri în care problemele de sănătate ale celor care s-au prezentat la Urgenţe au fost cauzate de consumul excesiv de alcool sau de mâncare. De asemenea, comparativ cu alţi ani numărul accidentelor a fost scăzut.

Asistenţa medicală la UPU în perioada sărbătorilor a fost asigurată, la Pediatrie, de un medic ziua şi de un medic noaptea, iar la adulţi, de trei medici ziua şi doi medici noaptea, completată cu liniile de gardă din toate secţiile spitalului.

Ieri, ambulatoriul de specialitate al spitalului a funcţionat cu program normal, care va fi menţinut şi în zilele de 30 şi 31 decembrie.