Un incendiu observat și anunțat cu întârziere a distrus locuința unei familii din comuna Moldova Sulița. Focul a fost semnalat prin intermediul unui apel la 112, sâmbătă dimineață, în jurul orei 08.15, spre locul incendiului deplasându-se angajații Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Breaza și Moldova Sulița. Ajunse la fața locului, echipajele de pompieri au constatat că gospodăria în care se aprinsese casa de locuit se afla într-un loc izolat, pe un deal, la aproximativ 1,2 km de cel mai apropiat drum accesibil autospecialelor de stingere. La sosirea pompierilor casa de locuit, cu parter și mansardă și construită din lemn, era cuprinsă în întregime de flăcări, existând pericolul de propagare a flăcărilor la celelalte construcții din gospodărie. Pentru intervenție, pompierii au fost nevoiți să desfășoare un dispozitiv de stingere ”în releu”, format din 3 motopompe și 35 de role de furtun a câte 20 de metri lungime fiecare, incendiul fiind lichidat după circa 5 ore de intervenție. Flăcările au afectat grav casa de locuit pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați, fiind distruse mobila, aparatura electrocasnică, materiale textile, tâmplăria din lemn, obiectele sanitare, precum și documente personale și alte bunuri. Cercetările întreprinse de pompieri au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil din cauza jarului sau scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat. Nu au fost înregistrate victime, iar pompierii au reușit salvarea celorlalte construcții din gospodărie.