Echipa națională de juniori a României a început pregătirile pentru Europenele din august, de la Craiova. Selecționata antrenată de Adrian Petrea și suceveanul Vasile Boca s-a reunit la Oradea, pentru un stagiu de pregătire centralizată care se va încheia cu două meciuri test împotriva reprezentativei similare a Ungariei, pe 8 și 9 iulie. Din lotul convocat pentru această acțiune fac parte nu mai puțin de 7 jucători de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava, este vorba de Dragoș Podovei, Daniel Stanciuc, Bogdan Niculaie, Codrin Radu, Cătălin Zarițchi, Ștefan Armanu și Sorin Grigore.

Al doilea stagiu de pregătire se va desfășura la Comănești, între 16 și 20 iulie, acesta finalizându-se tot cu două meciuri de verificare, cel mai probabil cu Moldova. Ultimul cantonament va începe pe 24 iulie și se va termina cu turneul din cadrul campionatului european, programat la Craiova în perioada 8-14 august. Pentru perioada de pregătire de la Oradea au fost convocați 24 de jucători, lotul urmând să sufere modificări la următoarele cantonamente, scopul fiind ca antrenorii să vadă la lucru un număr cât mai mare de jucători din generațiile 2004-2005.