Lucrările de construcție ale sălii polivalente cu 5.000 de locuri din municipiul Suceava ar urma să înceapă în toamna acestui an. Primarul orașului, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă, că reprezentanții firmei care a câștigat licitația organizată de Compania Națională de Investiții, SC MIS Grup SRL Bistrița, au fost la Suceava pentru o primă întâlnire cu administrația locală și că s-au angajat ca până în luna octombrie a acestui an să încheie proiectarea, după care să înceapă efectiv lucrările. La discuții au participat administratorii firmei, asociații în licitație și reprezentanți ai proiectantului.

„Am vizitat amplasamentul, au apreciat ca este liber de sarcini și că este în curs de finalizare montarea postului de transformare în vederea alimentării cu energie electrică a sălii polivalente și au început să lucreze la proiectare”, a declarat Lungu.

Conform Gazetei de Bistrița, firma care ar urma să construiască sala polivalentă la Suceava nu are cel mai bun renume printre primari. Ziariștii bistrițeni scriu, într-un articol din 9 august 2021, că au aflat de la primarii din Rodna, Sângeorz Băi, Maieru și Șanț, că „MIS Grup câștigă licitațiile cu prețuri foarte mici. Imediat sau după o perioadă de timp, compania susține că nu poate să realizeze lucrările respective cu acel preț și cere o suplimentare prin acte adiționale. Dacă primarul spune nu, atunci cei de la MIS Grup s-ar folosi de intimidări și chiar de întârzierea nejustificată a lucrărilor. Legea permite autorităților locale să suplimenteze valoarea contractelor în limita a 15%, asta pentru că pot apărea lucrări neprevăzute sau pur și simplu proiectul tehnic nu se mai potrivește cu ce este în teren”.

Referitor la aceste aspecte, primarul Ion Lungu a declarat că are convingerea că va fi respectat contractul pentru sala polivalentă și că merge „pe buna-credință”. Precizăm că licitația nu a fost organizată de administrația locală, ci de Compania Națională de Investiții, prin urmare CNI a declarat firma MIS Grup câștigătoare pentru realizarea proiectului de la Suceava.