Acţiunile realizate de Consiliul Judeţean Suceava în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în cadrul programului „Paştele în Bucovina” vor conduce la un grad de ocupare de circa 90% a pensiunilor şi hotelurilor din zonă. Aceasta este estimarea făcută de Corneliu Popovici, consilierul ministrului dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea. Popovici a declarat că datele existente la nivelul ministerului arată că în prezent gradul de ocupare a pensiunilor şi hotelurilor clasificate din Bazinul Dornelor este de 45-50%, iar a unităţilor de cazare din zonele Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Suceviţa, de aproximativ 70%. El a precizat că în perioada Sărbătorilor Pascale gradul de ocupare va atinge 90%. Procentul poate fi mai mare, a spus Popovici, în cazul în care sunt luate în calcul şi unităţile de cazare care încă nu sunt clasificate. Este vorba de casele ţărăneşti tradiţionale pentru care există o lege în dezbaterea Parlamentului. „Iată că publicitatea şi acţiunile Ministerului Turismului şi ale Consiliului Judeţean fac ca Bucovina să devină un brand al turismului naţional. De altfel, în ultimii ani Bucovina este reprezentată ca brand al României la marile târguri internaţionale. Este o reuşită şi sperăm ca în câţiva ani, prin ceea ce face Ministerul Turismului în Suceava ca investiţii şi ca acţiuni de promovare turistică, turismul să devină o ramură importantă în economia judeţului”, a spus Popovici.