Un copil în vârstă de 11 ani şi o fată de 18 ani, care se deplasau pe biciclete, au căzut victime în accidente în aceeaşi zi, la Marginea. Cele două accidente s-au petrecut în condiţii diferite.

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.30, pe DJ 209K, în Marginea, o femeie în vârstă de 46 de ani, din Volovăţ, aflată la volanul unui autoturism, a acroşat un minor de 11 ani, pe bicicletă, care a pătruns pe drumul judeţean, de pe un drum comunal. Conducătoarea auto a frânat şi a tras de volan stânga, acroşând bicicleta şi apoi intrând în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice.

În urma accidentului, precizează poliţia, a rezultat rănirea uşoară a minorului de 11 ani.  

Copiii până în 14 ani nu au voie să se deplaseze pe drumuri publice cu bicicletele.

Al doilea accident a avut loc în jurul orei 14.30, la o trecere de pietoni din Marginea. Două tinere, ambele în vârstă de 18 ani, din comuna Marginea, aflate pe biciclete, s-au angajat în traversarea drumului pe locul marcat, moment în care una dintre acestea a fost lovită de un autoturism al cărui şofer a plecat de la faţa locului.

Tânăra a fost preluată de o ambulanţă, fără a avea din fericire răni grave.

Conducătorul auto implicat în accident a fost identificat pe raza satului Clit, comuna Arbore, acesta fiind un bărbat de 26 de ani, din comuna Marginea, care a recunoscut fapta şi a declarat faptul că s-a speriat, motiv pentru care a părăsit locul accidentului.

Şoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”.