Salvaţi Copiii, filiala Suceava, a organizat, sâmbătă 15 septembrie 2018, a doua ediție a Maratonului Cetății Suceava, sub motto ”Alerg pentru viață!”.

Evenimentul a adunat peste 460 de participanți la cursele de tura lungă (31 km), semimaraton (21 km), cursa populară (4 km) și cursa copiilor. Remarcăm participarea impresionantă la Cursa populară – peste 170 de persoane care au ales parcurgă cei 4 km pentru sănătate. La tura lungă și semimaraton au participat alergători din județele Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Suceava, precum și alergători din București.

Valoarea totală netă a sponsorizărilor și donațiilor făcute de participanți este de 18.328 lei, iar valoarea sponsorizărilor în bunuri și servicii este de 16.507 lei.

Maratonul are loc în cadrul programului „Fiecare copil contează”, care a fost iniţiat în 2012 de Salvaţi Copiii şi care este destinat reducerii mortalităţii infantile, fondurile colectate urmând să fie donate pentru dotarea unei maternităţi.
Startul competițiilor și premierea au fost făcute de Petru Bodârlău, costumat în ”Ștefan cel Mare”, iar medaliile de la sfârșitul curselor au fost înmânate de Andrei Gafița, alături de voluntarii organizației.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat Muzeul Bucovinei, AJSPT Suceava, ISU Bucovina, Primăria Ipotești, Primăria Udești, MicaMia, Victoria Gym. Sponsori ai evenimentului au fost: Carrefour, Dectahlon, Rulexim, Kalman (sponsori Dimond), Auchan, Terra Design, Technoworld (sponsori Platinum), Assist (sponsor Gold), Farmacia Oana Maria, Ceramică Marginea (sponsori Silver). Evenimentul s-a bucurat de sprijinul ISU Bucovina, IJJ ”Bogdan Vodă” Suceava și Poliția Comunitară Suceava.

Evenimentul a fost susținut și promovat de Cristina Casandra, Andrei Gafița, Ioana Poienariu, Rodian Ochea, Cami Enera, Constantin Lucuțar, Vlad Damian, Tudor Macovei.

Mai multe detalii în ediția de maine a ziarului Monitorul de Suceava.