Aproape 400 de contestaţii au fost depuse de candidaţii de la examenul de  bacalaureat, sesiunea august-septembrie, cele mai multe – 131 – la matematică.

Potrivit prof. Alexandra Chirilă, inspector şcolar adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, după afişarea rezultatelor s-au înregistrat 376 de contestaţii.

88 de candidaţi au contestat notele de la proba de limba şi literatura română, 71 de contestaţii vin din partea elevilor care consideră că au fost dezavantajaţi la biologie, 40 de contestaţii sunt la istorie, 23 la geografie, 21 la logică şi argumentare şi câte una la informatică şi fizică.

Rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă, 7 septembrie.

Reamintim că în judeţul Suceava, din cei 1.630 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat la probe 1.196. Dintre aceştia doar 362 au reuşit să treacă cu bine de examenul maturităţii (au media peste 6), ceea ce înseamnă că rata de succes a acestei sesiuni a bacalaureatului se cifrează undeva în jur de 30%.

Cei mai mulţi dintre candidaţii din această toamnă, 295 la număr, au medii din intervalul 6-6,99, mulţi promovând la mustaţă cea de-a doua sesiune a bacului.

Cea mai mare medie îi aparţine unui absolvent de la Colegiul Naţional ”Ştefan cel Mare” Suceava, care a obţinut 8,73.