Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) îşi diversifică activităţile culturale, graţie donaţiei din partea familiei fostului prorector al USV, profesor Ion Siminiceanu, care a oferit universităţii o pianină F. Weber. Pianina se află la dispoziţia studenţilor talentaţi în cafeneaua universităţii (USV Book Cafe).
„Cu această ocazie, ne bucurăm să rememorăm personalitateaprofesorului Ion Siminiceanu, care a contribuit decisiv la întemeierea învăţământului superior la Suceava, atât în calitate de director al Şcolii Pedagogice din Suceava, unde a şi funcţionat pentru început Institutul Pedagogic, cât şi ca profesor şi prorector al instituţiei sucevene”, au menţionat reprezentanţii instituţiei.
USV doreşte să mulţumească şi pe această cale Mihaelei Siminiceanu, fiica prorectorului Ion Siminiceanu, pentru această frumoasă donaţie.
Comentarii