Numele de tristă amintire Beşa reapare în actualitate, de această dată prin fratele lui Ioan Beşa, individul care l-a ucis cu 40 de lovituri de cuţit pe poliţistul Sorin Vezeteu, pe peronul Gării Burdujeni.
Alexandru Beşa, în vârstă de 26 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, a fost eliberat marţi, 3 septembrie, din Penitenciarul Gherla, unde a executat integral o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni de închisoare, pentru fapte cu violenţă, însă a fost aşteptat de poliţiştii suceveni chiar la poarta penitenciarului. Poliţiştii au considerat că acesta este un pericol public după ce şi-ar fi ameninţat în mai multe rânduri mama că o va ucide, imediat ce va fi eliberat. Femeia a cerut disperată ajutor, însă poliţiştii l-au putut ţine după gratii pe Alexandru Beşa doar 24 de ore. Tânărul a fost ridicat de la poarta Penitenciarului Gherla cu o grupă de „mascaţi” de la Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul poliţiei sucevene.
După 23 de ore, Beşa a fost pus sub control judiciar, cu interdicţia de a se apropia de domiciliul mamei sale, în următoarele şase luni. Femeia a obţinut în instanţă un ordin de protecţie faţă de propriul fiul.
Ca măsură de precauţie în plus, Beşa are ca domiciliu un centru din Cluj-Napoca, neavând voie să părăsească localitatea.
Recent, Alexandru Beşa şi-a ameninţat mama supărat că a făcut puşcărie după ce femeia le-a cerut ajutor poliţiştilor, tot din cauza agresivităţii lui. Având în vedere antecedentele personale, dar şi cele din familie, poliţiştii au considerat că ameninţările trebuie tratate la modul cel mai serios.
Pe 30 martie 2015, Alexandru Beşa a intrat în magazinul mamei sale, la Mironu, unde a început să facă scandal, supărat că nu primeşte bani. Din cercetările coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că femeia a fost lovită cu pumnii şi picioarele. Fiul agresiv a distrus şi bunuri din magazin şi şi-a ameninţat mama cu moartea. La faţa locului a fost chemată poliţia, însă spiritele nu s-au liniştit, din contră. Turbat de furie, Alexandru Beşa a sărit la echipajul de poliţişti, aceştia cerând întăriri. În total, cinci poliţişti au intervenit la faţa locului, pentru a-l imobiliza pe tânăr.
Procurorii l-au trimis în judecată la vremea respectivă pe Beşa pentru comiterea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe asupra unui membru de familie, o infracţiune de ameninţare, una de distrugere, precum şi a cinci infracţiuni de ultraj.
După cele două episoade violente, mama a obţinut un ordin de protecţie împotriva propriului fiu, care nu a mai avut voie să locuiască la domiciliul familiei.
Pentru infracţiunile amintite mai sus, Beşa a avut de executat 2 ani şi 4 luni de închisoare. El a fost fugar o bună perioadă, fiind dat în urmărire generală şi prins la scurt timp după oribila crimă asupra unui poliţist comisă de fratele său, Ioan Beşa.
Comentarii