Taxiurile electrice încep să îşi facă apariţia pe străzile Sucevei, primele patru licenţe de transport în regim de taxi pentru autovehicule cu propulsie integral electrică fiind atribuite de joi, 5 septembrie.
Suceava este primul oraş din ţară care a atribuit licenţe de transport persoane în regim de taxi pentru autovehicule electrice. Procedura de atribuire a unui număr total de 15 autorizaţii de taxi, dintre care opt autorizaţii pentru autovehicule cu propulsie integral electrică, iar şapte pentru celelalte autovehicule cu motor termic, a fost declanşată la finele lunii iunie. Raportul este de 8 la 7, adică peste 50% în favoarea taxiurilor electrice.
10 transportatori (din cei 33 înscrişi în lista de aşteptare) au depus cereri de participare cu 14 autovehicule, dar, după analizarea documentaţiilor, numărul de autorizaţii taxi atribuie este de 11, din care patru pentru autovehicule cu propulsie integral electrică şi şapte pentru propulsie cu motor termic.
„Sucevenii vor putea călători cu taxiurile electrice sau cu noile maşini cu motor termic, licenţiate, începând cu 20 septembrie, fiind necesară parcurgerea unor etape obligatorii pentru finalizarea procedurilor”, a precizat viceprimarul Lucian Harşovschi.
În Suceava sunt de anul trecut 28 de staţii de încărcare (realizate cu fonduri elveţiene), la care se permite încărcarea gratuită pentru proprietarii de vehicule electrice, timp de cinci ani, iar alte staţii de încărcare urmează să fie realizate printr-un proiect comun cu Administraţia Fondurilor de Mediu.
Cei care vor să beneficieze de licenţele exclusive pentru taxiuri electrice au oportunitatea de a achiziţiona autovehicule cu propulsie integral electrică, pentru care pot obţine subvenţii de 45.000 de lei(dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare), prin programul Rabla Plus.
Comentarii