Ca în fiecare an, la Shopping City Suceava, luna septembrie este dedicată copiilor care, cu mic cu mare, se pregătesc pentru întoarcerea la şcoală. Magazinele au pregătit noile colecţii de sezon, iar cumpărăturile sunt răsplătite cu premii numai bune de luat la şcoală.

Până pe 17 septembrie, clienţii care fac cumpărături de minimum 150 de lei, pe un singur bon sau pe bonuri cumulate, din magazinele aflate în incinta centrului comercial, câştigă pe loc unul dintre cele 1.400 de premii instant.

Shopping City Suceava a pregătit rechizite de nota 10, pentru un an şcolar cu rezultate de nota 10: ghiozdane în trend, penare, seturi de plastilină, stilouri, seturi de creioane colorate, truse de geometrie şi cele mai interesante puzzle-uri.

Paşii campaniei sunt simpli. Înscrierile se fac la Info Point-ul special amenajat, în faţa magazinului Pepco, pe baza unui bon de cumpărături de minimum 150 de lei sau pe baza a maximum trei bonuri cumulate.

Parteneri de şcoală: Alexandria Librării, Noriel şi Carrefour.

 

„DONEAZĂ rechizite! Ajută un copil să-şi continue studiile!”

Şi în acest an, Shopping City Suceava şi-a propus să ajute copiii care, din cauză că nu au rechizite, sunt expuşi riscului de abandon şcolar. Aşa cum o demonstrează deja numeroase statistici, lipsa rechizitelor este una dintre principalele cauze ale abandonului şcolar.

Astfel, Shopping City Suceava, în colaborare cu Salvaţi Copiii – Filiala Suceava, organizează o colectă de rechizite, pentru a ajuta copiii care provin din medii defavorizate, din evidenţele Salvaţi Copiii - Filiala Suceava, să-şi continue studiile.

„Ne-am propus ca în acest an, la Shopping City Suceava, luna septembrie să fie luna faptelor bune. Toţi cei care pregătesc ghiozdanul copiilor pentru noul an şcolar au acum ocazia să adauge câte ceva şi în ghiozdanul cu fapte bune. Rechizitele donate prin intermediul acestei campanii oferă o şansă la educaţie copiilor pentru care întoarcerea la şcoală este posibilă doar cu sprijinul celor care susţin şi se implică activ în această campanie”, au transmis reprezentanţii centrului comercial.

Urnele pot fi găsite pe linia caselor de marcat Carrefour şi în faţa magazinului Pepco, până pe 30 septembrie 2019.

Dacă încă nu ai terminat de cumpărat rechizitele şcolare, completează lista de cumpărături şi ajută un copil să îşi continue studiile! Şi în acest an, pentru fapta ta cea mare, pe lângă mulţumiri, numele mic îţi va fi înscris în #CatalogulGenerozitatii.