Apele Române s-au alăturat inițiativei „Let`s Do It, România”, mobilizând voluntari și asigurându-le logistica necesară pentru a curăța deșeurile de pe marginea cursurilor de apă.

La nivelul județului Suceava, voluntarii din cadrul Sistemul de Gospodărire a Apelor au adunat aproape 300 de saci de deșeuri de pe cursurile râurilor Suceava, Bistrița și Moldova, pe cât posibil implicându-se și în acțiunile desfășurate în alte zone.

Participant la acțiunea de ecologizare, șeful SGA Suceava, Daniel Drăgoi, care a facilitat participarea a 83 de voluntari, a precizat că cel mai mare număr de saci cu deșeuri – 60, a fost strâns în zona Gura Humorului, urmat de Câmpulung Moldovenesc cu 50 de saci, Suceava cu 40 de saci, Vatra Dornei – 20 de saci, Bogdănești - 20 saci, Suha – 15 saci, rezultate notabile fiind obținute și în zonele Putna, Dolhasca, Siret, Liteni 1, Moara, Satu Mare, Sucevița, Frumosu, Lespezi, Horodnic de jos, Moldovița, Brodina, Zvoriștea, Todirești, Vlădeni, Dolhești.

În total s-au strâns 285 saci cu deșeuri de pe malurile apelor curgătoare menționate.