Un tânăr în vârstă de 33 de ani va avea de răspuns penal după ce a făcut tărăboi prin oraş, apoi s-a urcat la volan beat şi fără a avea permis.

Duminică, la ora 14:32, un bărbat care părea a fi sub influenţa alcoolului a făcut scandal în parcarea McDonald's, după care s-a urcat la volanul unui autoturism şi a demarat.

Autoturismul a fost identificat de poliţie în trafic, pe str. Bistriţei, şi oprit pe bulevardul 1 Decembrie. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 33 ani din comuna Şcheia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava pentru prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul are permisul de conducere suspendat, fără drept de circulaţie.

În cauză a fost întocmit un dosarul penal pentru comiterea infracţiunii de „conducere unu vehicul sub influența alcoolului sau altor substanţe”, şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.